100 de ani de performanţă în chimie la Iaşi
0Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de învăţământ de inginerie chimică la Iaşi, Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului (FICPM) a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIAŞI) organizează în perioada 28-30 noiembrie Conferinţa Internaţională „Centenary of Education in Chemical Engineering”.
La această manifestare ştiinţifică jubiliară s-au înscris peste 130 de participanţi din 12 ţări (Austria, Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Danemarca, Portugalia, Italia, Olanda, Franţa, Ungaria, Moldova şi Romania) cu peste 220 de lucrări.
Cu acest prilej vor fi susţinute şi şapte conferinţe în plen de către profesori şi cercetători de la universităţi de prestigiu din Europa. Festivitatea de deschidere a conferinţei va avea loc miercuri 28 noiembrie, în Aula „Gheorghe Asachi”, începând cu ora 10.00. La aceasta vor participa prof. univ. dr. ing. Ion Giurma, rectorul TUIAŞI, alături de cei patru prorectori ai universităţii şi decanii celor 11 facultăţi ale Universităţii. Vor urma două conferinţe în plen, care vor fi moderate de profesori de la instituţii de învăţământ superior străine şi două stagii de comunicare în diferite domenii din chimie.
Joi, pe 29 noiembrie, vor avea loc trei conferinţe în prezenţa invitaţilor speciali din Germania, Danemarca, Austria, Franţa, Italia, Ungaria şi Marea Britanie.
În ultima zi, manifestările se vor încheia cu o prelegere cu titlul „High School Science Projects”. „Aceasta este o modalitate prin care profesorii şi directorii liceelor cu care am demarat un parteneriat vin să-şi prezinte instituţiile, precum şi diferite lucrări şi direcţiile de interes, evident pe partea chimică”, a explicat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, decan la FICPM.
Facultatea a fost înfiinţată în 1912 în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii prin apariţia secţiilor de chimie industrială, electrotehnică şi chimie agricolă. Demersurile lui Petru Poni si Anastasie Obregia de la începutul secolului al XX-lea, susţinute şi de Dragomir Hurmuzescu, Rector al universităţii ieşene, a determinat acordarea avizului de principiu de către Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice în 1906 pentru funcţionarea catedrei de Chimie Tehnologică, care a condus în anul 1912 înfiinţarea Secţiei de Chimie aplicată, ulterior Chimie Industrială, în cadrul Universităţii din Iaşi.