VIDEO Gestul disperat al unui bărbat, tată a patru copii. Poliţiştii l-au „taxat” cu 10.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: capturi video. Marian Dodi . Facebook.
Foto: capturi video. Marian Dodi . Facebook.

Un bărbat a fost amendat de poliţişti cu 10.000 de lei, după ce a urcat pe acoperişul unui bloc cu intenţia de a se arunca.

Luni, poliţiştii au fost chemaţi să intervină în ajutorul unui bărbat de 45 de ani, din Lupeni, tată a patru copii – potrivit martorilor oculari – care a urcat pe acoperişul unui bloc, s-a automutilat şi şi-a manifestat intenţia de a sări de la înălţime. Soţia sa a relatat că familia trăieşte în sărăcie într-o locuinţă care nu are apă şi nici curent electric.

„Până la sosirea echipajului de poliţie, bărbatul a fost coborât în faţa blocului de către vecini. Poliţiştii l-au identificat, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă nu a rămas internat. În cauză poliţiştii l-au sancţionat contravenţional conform Ordonanţei Militare nr. 3/2020, cu amenda în valoare de 10.000 lei şi s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de tulburarea liniştii şi ordinii publice", a informat Carla Strujan, reprezentanta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Cunoscuţii bărbatului din Lupeni susţin că acesta a recurs la gestul sinucigaş după ce consumase spirt şi ca soţia sa nu mai putea aduce venituri din cerşit, întrucât nu mai era lăsată să stea pe străzi.

Sursa imagini: Marian Dodi / Facebook


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Gesturi sfidătoare faţă de poliţişti la o razie în Hunedoara: „Nu vii tu din pădure să-mi ceri mie buletinul”

VIDEO Revoltă în Vulcan: zeci de oameni în stradă. Două persoane au ameninţat că se sinucid dacă nu primesc ajutoare

Tânără violată într-o scară de bloc din Deva. Agresorul a fugit în Germania, dar a fost prins la întoarcerea în ţară

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite