Un urs dă târcoale zilnic Universității din Petroșani. Cum l-au surprins oamenii
0În Valea Jiului, urșii își fac tot mai adesea simțită prezența, chiar pe străzile orașelor miniere. Unele animale s-au obișnuit să cotrobăie prin containerele de gunoi.

În ultimele săptămâni, localnicii din Valea Jiului au primit mai multe mesaje prin sistemul „Ro Alert”, în care au fost anunțați că în zonele locuite au fost observați urși, care pot prezenta pericol pentru siguranța oamenilor.
În Petroșani, unele animale sălbatice au intrat în gospodării și în curtea unor instituții, au fost văzute pe străzi în zone mai puțin aglomerate și, frecvent, au fost observate în preajma unor tomberoane de gunoi.

Mai mulți localnici au publicat imagini cu un pui de urs care scotocea într-un container, din zona Brădet a Petroșaniului, în căutarea resturilor de alimente aruncate de oameni. Același urs a fost observat pe camerele video de supraveghere din zona Universității din Petroșani.
„Este un pui de urs, de până în doi ani, care vine după mâncare în zona Brădet. Am luat decizia încă de săptămâna trecută și am trimis documentele necesare, astfel încât acest ursuleț să fie prins și să fie relocat într-o zonă în care să nu mai pună în pericol în niciun fel. Sperăm să reușim să îl prindem. Va fi amplasată o cușcă unde va fi pusă mâncare care să îl atragă pe puiul de urs și va fi prins și relocat într-o zonă în care să nu mai reprezinte un pericol”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
În Valea Jiului, prezenţa urşilor a devenit un fapt obişnuit pentru localnicii din aşezările momârlanilor – locuri retrase pe pantele şi în văile versanţilor care mărginesc oraşele miniere.

De cele mai multe ori, când au fost observaţi, urşii nu au făcut victime printre oamenii şi animalele din gospodării. Ciobanii au avut, însă, cel mai adesea de suferit de pe urma animalelor sălbatice. Unii, pentru că au încercat să-şi apere turma de uşii flămânzi.
Cel mai recent atac al unui urs asupra unui om, semnalat în judeţul Hunedoara, a avut loc în toamna anului trecut, când un tânăr cioban a fost sfâşiat de animalul sălbatic, în apropierea satului Sereca, de la poalele Munţilor Orăştiei.
Bărbatul, muşcat în zona feţei, a fost transferat, în stare gravă, la o clinică din Timişoara. În aceeaşi zonă a munţilor Orăştiei, un alt cioban a ajuns în stare gravă, după ce a încercat să se opună unui urs care îi atacase oile.