Spărgătorii de maşini şi hoţii de fier vechi au dat iama în rablele aduse la REMAT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii de fier vechi le-au luat-o înaintea angajaţilor care se ocupă de reciclarea maşinilor incluse în programul „Rabla”. Proprietarii autoturismelor aduse la casat în Hunedoara sunt nevoiţi să le păzească zi şi noapte de spărgători.

Mecca rablelor: zeci de hunedoreni fac coadă să scape de vechiturile pe patru roţi

Cele câteva zeci de rable parcate în faţa centrului de colectare a fierului vechi din cartierul hunedorean Ceangăi sunt prăzi uşoare pentru hoţii de fier vechi, tot mai numeroşi în zonă. De teama spărgătorilor, unii dintre proprietarii maşinilor aduse la Remat s-au transformat în paznici de noapte. Chiar şi aşa, oamenii s-au plâns, în această dimineaţă, că abia mai pot face faţă cetelor de hoţi. „Seara, trec pe stradă, printre maşini, câte cinci – şase. Forţează încuietorile şi capota şi se uită dacă în interiorul maşinilor se găseşte ceva ce pot fura. Uneori ne este frică să coborâm la ei”, spune Vasile Tomuţ, unul dintre hunedorenii care şi-au adus autoturismele la casare, la centrul de colectare din Ceangăi.

REMAT HUNEDOARA

Rable puse pe butuci de hoţi
Traian Dănilă (foto, jos), un alt proprietar, aşteaptă de mai bine de o săptămână voucherele în valoare de 3.800 de lei, pentru fiecare dintre cele două maşini pe care urmează să le dea la Remat. „Câteva dintre rable au fost sparte. Au rămas fără oglinzi, fără baterii şi alte piese din interiorul maşinii. Au fost puse pe butuci de către hoţi, înainte de a intra la casat”, s-a plâns bărbatul, care a fost nevoit, în ultimele nopţi, să rămână la pândă. Hunedoreanul îşi supreveghează Daciile, aşteptând în autoturismul luat cu împrumut de la un prieten.

Remat Hunedoara

Ar renunţa la rable
Deşi a reuşit să se ferească de spărgători, săptâmâna a început prost pentru el. Administratorii centrului de colectare nu au mai primit tichetele de la Administraţia Fondului pentru Mediu, astfel încât să le poată acorda pentru rable. În aceeaşi situaţie se află şi Teofil Iacoboni, venit din Haţeg cu o Dacia. „Sperăm să le putem da, înainte ca hoţii să le fure cu totul”, spune bărbatul, nemulţumit de răspunsul negativ primit în această dimineaţă de reprezentanţii centrului de colecatare a fierului vechi. „De aici, oricum, noi nu vom mai lua rablele. Nu prea mai valorează nimic, dacă nu intră la Remat”, îl completează Ioan Barboni, un alt client al programului „Rabla”.  

Remat Hunedoara

Ofertă redusă la „Rabla”
La singurul centru autorizat în Hunedoara pentru casarea rablelor prin programul de înnoire a parcului auto – 2010, în urmă cu o săptămână au fost primite 100 de vouchere. Acestea s-au epuizat rapid, spre nemulţumirea a zeci de hunedoreni care nu au mai apucat să îşi dea maşinile la centrul de colectare, în schimbul a 3.800 de lei. Administratorii centrului susţin că nu ştiu, deocamdată, când ar putea primi alte vouchere.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite