Video Schi în stațiunea Râușor din Munții Retezat. Ninsorile au animat zona din Parcul Național Retezat VIDEO

0
Publicat:

Ninsorile au revenit în zonele alpine din Retezat, după o „secetă” care a durat peste trei săptămâni. În stațiunea montană Râușor din Hunedoara (video), turiștii s-au putut bucura din nou de zăpadă.

Pârtii de schi în Retezat. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Pârtii de schi în Retezat. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Ninsorile din acest sfârșit de săptămână au animat stațiunea montană Râușor din Hunedoara, aflată în apropiere de Vârful Retezat (2.485), singura zonă de agrement din Parcul Național Retezat, cu pârtii de schi amenajate.

Schi în Retezat

„A mai nins înainte de Crăciun, apoi au urmat zilele călduroase de la începutul acestui an, care au făcut ca zăpada să nu țină și care i-au mai descurajat pe turiști. Acum, vremea este din nou bună pentru schiat și săniuș, iar turiștii s-au întors”, spune administratorul unei cabane din Râușor.

Cei mai mulți dintre turiștii ajunși în mica stațiune de la poalele Retezatului sunt hunedoreni, amatori de excursii de o zi, însă aici ajung iubitori ai muntelui și din alte zone ale României.

Aflată la 30 de kilometri de Hațeg, în zona de dezvoltare durabilă din Parcul Național Retezat, stațiunea montană Râușor din Hunedoara a fost, de la înființarea sa din anii ’80, un loc preferat de hunedoreni pentru petrecerea vacanțelor și zilelor libere în timpul iernii.

Stațiunea din Parcul Național Retezat

O pârtie de schi amenajată de salvamontiști punea la încercare abilitățile turiștilor, iar traseele montane spre crestele și lacurile glaciare din Retezat le testau rezistența amatorilor de drumeții pe munte.

Complexul construit de Combinatul siderurgic Hunedoara a fost primul local înființat pentru turiștii veniți în stațiunea montană Râușor din Hunedoara.

Cu timpul, numărul pensiunilor și caselor de vacanță din Râușor a ajuns la aproape 100, pârtiile au fost extinse și dotate cu instalații de producere a zăpezii artificiale, iar ofertele de servicii turistice din stațiunea s-au diversificat.

Altitudinea de 1.200 – 1.400 de metri la care se află stațiunea fac însă ca zăpada să se lase așteptată în Râușor, în anumite perioade ale iernii.

Traseu spre Vârful Retezat

Stațiunea montană Râușor este locul de pornire al celui mai scurt traseu spre Vârful Retezat, unul dintre cele mai faimoase piscuri din România.

Vârful Retezat este vizibil de la zeci de kilometri și se distinge prin forma sa de piramidă cu vârful tăiat, acoperită de zăpadă în cea mai mare parte a anului.

Înfăţişarea sa a dat naştere unor legende, care spun că ar fi fost creat de „urieși”, ori dăltuit de strămoși ai românilor. Alţi autori l-au comparat cu o piramidă energetică şi i-au atribuit semnificaţii stranii.

Nici relatările despre fenomene stranii petrecute aici, ori despre aparițiile ale unor OZN-uri nu au ocolit Retezatul.

Traseul spre Vârful Retezat începe de la baza pârtiilor din Râușor, urcând spre golul alpin, printr-o pădure de molid. Este marcat, însă turiștii trebuie să se aștepte la un urcuș dificil, în condițiile unei diferențe de nivel de peste 1.200 de metri.

Vara, traseul montan poate fi parcurs în cel puțin trei ore, însă în timpul iernii, durata și dificultatea lui cresc în funcție de zăpadă și vreme.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite