Rezultate Capacitate 2017. Cine sunt elevii din Hunedoara cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională
0Notele finale la Evaluarea Naţională au fost afişate, iar în judeţul Hunedoara şapte elevi de clasa a VIII-a au obţinut media 10. Peste 600 de concurenţi au absentat sau a obţinut medii mai mici de 5.
Rezultatele la Capacitate 2017 Hunedoara s-au afişat pe site-ul Ministerului.
Luni, între orele 16,00 şi 20,00, se pot depune contestaţii, iar acestea vor fi rezolvate în următoarele trei zile. Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.
Lista candidaţilor din judeţul Hunedoara care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională îi cuprinde pe următorii elevi: Mihaela Fiţa (Şcoala Gimnazială NR. 6 Petrila), Iulia Găldean (Şcoala Gimnazială "Ion Gheorghe Duca" Petroşani), Andreea Nicola (Şcoala Gimnazială "Sigismund Toduţă" Simeria), Adriana Niţescu (Şcoala Gimnazială "Ion Gheorghe Duca" Petroşani), Rareş Roşulescu (Şcoala Gimnazială "Avram Stanca" Petroşani), Radu Sabău (Colegiul Naţional "Decebal" Deva), Cristian Spătăriuc (Colegiul Naţional "Iancu De Hunedoara" Hunedoara).
Dintre cei 2.826 de elevi hunedoreni înscrişi la Evaluarea Naţională, peste 150 au absentat la ambele probe, iar alţi 450 au obţinut medii mici de 5.
Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calcului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).
Calendar Evaluarea Naţională
19 iunie 2017 Limba şi literatura română - probă scrisă
21 iunie 2017 Matematica - probă scrisă
22 iunie 2017 Limba şi literatura maternă - probă scrisă
26 iunie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
26 iunie 2017 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
27-29 iunie 2017 Rezolvarea contestaţiilor
30 iunie 2017 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii
Vă recomandăm să citiţi şi:
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin miercuri proba de Matematică la Evaluarea Naţională. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro. În judeţul Hunedoara la examene s-au înscris 2.865 de elevi.
Evaluare naţională 2016 Hunedoara. Emoţiile primului dintre examenele de Capacitate susţinute de absolvenţii clasei a VIII-a s-au spulberat în această dimineaţă. În Hunedoara, aproape 3.000 de elevi au participat la proba de Limba şi Literatura Română. Mulţi dintre ei au susţinut că testele au fost uşoare.
Absolvenţii claselor a VIII-a au intrat luni în focurile Evaluării Naţionale cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe legate de poezia „Salcâmi” de A.E. Baconsky, dar şi de făcut o compunere despre o întâmplare dintr-o staţiune. Potrivit profesorilor de specialitate, subiectele au fost de dificultate medie.