Primăvara timpurie a dus la închiderea patinoarului din Deva
0
Patinoarul din zona cetăţii Devei a fost unul dintre punctele de atracţie din municipiu, în această iarnă. FOTO: D.G., ARHIVĂ.
Patinoarul de la poalele Cetăţii îşi întrerupe activitatea începând de astăzi, 1 februarie. Şi patinoarul mobil din Hunedoara este impracticabil, din cauza vremii.
Reprezentanţii Primăriei municipiului Deva au hotărât închiderea patinoarului de la poalele cetăţii.
Decizia a fost luată ca urmare a temperaturilor tot mai ridicate în ultimele zile, care au împiedicat buna funcţionare a acestuia.
Situaţia este asemănătoare în Hunedoara, unde patinoarul mobil inaugurat în luna decembrie a anului trecut nu poate fi folosit din cauza vremii călduroase pentru această perioadă.