Ororile sexuale ale celor mai desfrânaţi voievozi români. Ştefan Vodă, ucis în timpul unui desfrâu, Iancu Vodă Sasu „le ruşina pe giupânese”
0
Faptele "de ruşine" le-au adus faima unor domnitori din secolele trecute, potrivit cronicarilor vremii. Voievozi din Moldova, Muntenia şi principi din Transilvania au ajuns cunoscuţi în istorie pentru desfrurile de care au fost acuzaţi şi au fost daţi ca exemple negative.
Una dintre cele mai ciudate cronici din secolele trecute îl are în prim-plan pe Radu cel Frumos, domnitor în Ţara Românească şi frate al voievodului Vlad Ţepeş. Radu cel Frumos a fost concubinul Sultanului Mahomed al II-lea, fiind ţinut la palatul acestuia, în adolescenţă, „pentru fapte de ruşine”, afirma cronicarul Gheorghe Şincai.
„Mohamed al doilea pe Radu cel Frumos îl avea la sine din 1445 şi-l folosea la fapte de ruşine, ţinându-l la masă cu sine. Ci mare price a fost întru început între împărat şi pruncul acesta, când a vrut întâia dată să facă cu el după năravul turcesc. După ce s-au întrupat în curtea împărătească, l-au surghiunit la Caramanu, că mai omorâse pre împăratul, împungându-l cu sabia. Dar după aceia s-a făcut concubin împăratului”, scria cronicarul, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".
Ştefăniţă Vodă, fiul domnului Moldovei Vasile Lupu, avea apăucături similare. „Ştefăniţă, feciorul lui Vasile Lupu, fiind domn la Moldova şi tânăr, se dezmierda şi făcea lucruri copilăreşti şi nebuneşti. Nu căuta treburile domniei, ci curviile, nu numai cu partea femeiască, dar şi cu partea bărbătească. Căci cuconii moldovenilor cei frumoşi atâta i s-au împrumutat, cât nu erau în stat să plătească fără de pagubă acea datorie. Mai făcea aceste nebunii şi atunci când ieşea la preumblare şi la vânaturi. Punea boieri pe cai turceşti şi ieşind la câmp, poruncea de le lua frânele şi le da calea, iar caii nefiind domoliţi, la mulţi le-a făcut primejdie de moarte”, scriu autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".
Şi alţi voievozi erau recunoscuţi pentru desfrânarea lor.
Petru Rareş, afirma Grigore Ureche, "de nimica alta nu grijea, ce numai cu toată casa sa petrecea în ospeţe şi în dezmierdăciune", iar fiul său, Iliaş Rareş Vodă (1546 - 1551) „dinafară se vedea pom înflorit, iar dinăuntru lac împuţit. Avea cu sine sfetnici turci cu care ziua petrecea şi se dezmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceiurile creştineşti s-a îndepărtat”, afirma Dimitrie Cantemir, în „Istoria Ieroglifică”.
Ucis în timp îşi petrecea noaptea cu amantele
Iliaş a abdicat, a trecut apoi la mahomedanism şi a ajuns paşă de SIlistra. Chipul lui a fost zugrăvit în tabloul votiv al bisericii Mănăstirii Probota, ctitorită în 1530 de tatăl său, dar ulterior a fost înnegrit.
În locul lui pe tronul Moldovei a urcat Ştefan Vodă (1551 - 1552), cunoscut şi sub numele de Ştefan cel Tânăr, Ştefăniţă Vodă şi Ştefan Rareş Vodă. S-a arătat şi el "cu curvie neastâmpărată", scriau cronicarii vremii.
"Nu se răbda de femei cu bărbaţi, nu rămâneau fete fecioare neruşinate, nici giupânesele boierilor nebatjocorite”. Boierii l-au omorât din această pricină, afirmau unii dintre cărturari, iar o explicaţie a dat-o cronicarul Grigore Ureche.
„Care poate fi om ca acela, să-şi vadă muierea silită şi batjocorită, şi să sufere? Carele nu va suspina, văzându-şi fiica sa, fecioară din sânul lui, ce au cruţat-o, să o ia oarecine să-şi râză de dânsa. Şi care slujitor sau boier va primi să-i ia muierea spre pofta sa cea neastâmpărată şi nu-i va gândi răul?”, afirma Grigore Ureche în Letopiseţ, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc"
Uciderea lui Ştefan Vodă a fost relatată şi de Gheorghe Şincai. „Ştefan şi-a adus dascăli şi două curve de la turci, ca pururea să fie lângă dânsul, de care amăgindu-se zi de zi sporea în obiceiuri turceşti. După ce a ucis o sumă de boieri, îşi puse în gând să omoare tot Divanul. Boierii, simţind, i-au luat-o înainte şi pe când era tiranul la râul Prutului, unde mersese să se dezmierde cu curvele, numai cu 17 păzitori, şi ţinându-şi cort lângă râu, dormea nopatea cu curvele, au dat peste el şi au început a-l săgeta”, scria Şincai, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".
„...a fost tăiat în chip vrednic de milă, sub cort, vai ca pe un miel ... Altceva n-a spus nimic, decât aceste cuvinte: „o, săracă dreptate, pe tine te plâng şi de tine suspin, căci tu ai pierit şi ai murit înainte de mine”. Şi zăcea pe pământ acoperit de sânge", scria cronicarul Azarie.
Turcii, acuzaţi că "i-au stricat" pe moldoveni
Cărturarul Miron Costin oferea o explicaţie imoralităţii lui Alexandru Vodă (1620 - 1621) şi trecerii sale la mahomedanism: „El a lăsat domnia şi a mers la sultan, de s-a turcit, iar întunecarea minţii i-a venit din desfrânata faptă a curviei”, se arată în "Medicina şi farmacia în trecutul românesc".
Cronicarul loan Neculce spune că Antonie Voda Ruset a fost un om foarte cumsecade, dar copiii lui au fost "nişte nebuni": „Fost-au şi feciorii lui Antonie Vodă desmierdaţi, fără de frică. Umblau prin ţară cu mulţi feciori de mazili nebuni, strânşi cu dânşii, de făceau multe giocuri şi beţii, şi nebunii, prin târguri şi prin sate boiereşti, de luau femeile şi fetele oamenilor de-a sila de-şi râdeau de dânsele, nu numai celor de oameni proşti, dar şi celor de oameni de frunte şi de cinste”, potrivit autorilor volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc"
Alexandru, fiul voievodului, „era un stricat prin desfrânate fapte ale curviei, că lua prin ţară fetele oamenilor cu sila, neavând frică de către părintele său”, scria Miron Costin, potrivit autorilor volumului Medicina şi farmacia în trecutul românesc.
Iancu Vodă Sasu (1579 - 1582) era considerat de cronicari lacom de bani şi curvar.
„Pe giupânesele boierilor săi, de la masa doamnei sale le scotea şi le ruşina”, afirma cronicarul Grigore Ureche.
Femei siluite
Aron Vodă cel rău „nu se sătura de curvărit”, scria cronicarul moldovean. „Muierile ţăranilor nu erau ale lor, fetele le ruşina şi ce vrea să le facă le făcea. Pre boieri, pentru avere îi omora, giupânesele lor le silea”.
Şi Vasile Lupu era descris ca având astfel de apucături. „Cu sila a luat felete de la case de boieri, peste voia părinţilor, la ţiitorie. Iar oamenii de la casa lui, nepoţii lui vasile Vodă, luând băieţii oamenilor în silă, la curvie”, scria Miron Costin, în Letopiseţi.
Ştefan Vodă (1659-1661), fiul Lui Vasile Lupu, era descris ca fiind la fel de desfrânat.
O relatare a cronicarului Neculce îl prezenta pe Cantacuzino Dumitraşcu (1673 - 1685) ca fiind bătrân şi curvar. „Doamna lui era la Ţarigrad, iar el aici îşi luase o fată a unei racheriţe, de pe Podu Vechiu, iar pre fată o chema Aniţa. O purta în vedeală între toată boierimea şi o ţinea în braţe şi o săruta, şi o purta cu sălbi de galbeni şi cu haine de şamarad şi cu multe odoare împodobită. Era tânără şi frumoasă şi plină de suliman”.
Grigore Ghica (1726 - 1735) era şi el curvar, afirma cronicarul Neculce. „multe ţiitoare fete mari ţinea şi apoi le înzestra şi le mărita cu haine, cu odoare, ca pre nişte fete de boieri. Avea doamnă şi coconi şi nu se ruşina de-şi făcea casa de ocară”.
În Transilvania secolului al XVII-lea, Gabriel Bathory a fost îndepărtat din fruntea principatului şi din cauza apucăturilor sale imorale. În locul său a fost numit Gabriel Bethlen.
„Bethlen Gabor era din neamul Bathoreştilor care au fost emiri şi voievozi în Transilvania, Mai înainte de acesta, Bathory Gabor, care fusese numit crai în Transilvania, îşi câştigase un renume cu porecla „Craiul cel Nebun”. Fiind un nebun afurisit, Bathory dădea târcoale soţiilor şi fiicelor de nobili şi ale altora din Transilvania. Luând cu forţa averile acestora, i-a ucis pe mulţi dintre cei care, în faţa abuzurilor lui, i se opuneau. Mulţi scăpaseră din mîna lui cu mii de necazuri”, se arată în volumul „Cronici turceşti privind Ţările Române”, Editura Academiei RSR, 1980.
Vă recomandăm şi:
Elisabeta Szilagyi a ajuncat un rol important în cucerirea tronului Ungariei de către fiul ei Matia Corvin şi a contribuit la ascensiunea nobiliară a lui Ioan de Hunedoara. Totuşi, mai multe legende o înfăţişează într-o lumină nefavorabilă.
Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale lui Ioan de Hunedoara şi ale lui Matia Corvin. Istoricul i-a prezentat pe voievodul Ioan de Hunedoara şi pe fiul său ajuns pe tronul Ungariei într-o carte publicată în 1906, cu titlul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, în care a relatat despre Hunedoara şi eroii ei.
Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Se încarcă comentariile...
