O grevă care „a murit” înainte de a porni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai puţin de 10 de angajaţi s-au alăturat grevei siderurgiştilor de la Arcelor Mittal Hunedoara. Chiar dacă Contractul Colectiv de Muncă a fost semnat, există angajaţi ai combinatului siderurgic hunedorean care cer majorări salariale.

O grevă anunţată cu surle şi trâmbiţe de liderul sindicatului „Solidaritatea”, Marin Mititelu, s-a dovedit un adevărat fiasco. Mai puţin de 10 angajaţi din cadrul combinatului siderurgic Arcelor Mittal au participat ieri, la mişcarea de protest declanşată de sindicat. La început, circa 100 de siderurgişti şi-au dat acordul scris privind acest miting. Numărul mic de participanţi l-a făcut şi pe liderul Sindicatului Naţional „ Solidaritatea” al Metalurgiştilor din România (SNSMR), Gheorghe Tiber să se declare mâhnit. „Sunt mâhnit, dar nu sunt supărat pe ei. Am încercat să fim alături de angajaţi şi de problemele lor. Din păcate ei nu au vrut să fie aici alături de noi”, a spus Tiber la sfârşitul protestului.

În apărarea sa, liderul sindicatului „Solidaritatea” a spus că angajaţii Arcelor Mittal au fost speriaţşi de o serie de fluturaşi distribuiţi în combinat în care li se atrăgea atenţia că greva este ilegală. „Oamenii s-au speriat şi nu au venit la protest. Este o situaţie economică dificilă, iar siguranţa locului de muncă este mai importantă decât lupta pentru nişte drepturi care se cuvin celor care muncesc”, a spus Mititelu. Principalele revendicări ale siderurgiştilor hunedoreni sunt majorarea salariilor cu 25 la sută şi zilele de sâmbătă şi duminică plătite cu 200 la sută. „Mai mult, am cerut mărirea perioadei de concediu a angajaţilor care au vechime în muncă şi acordarea de prime”, a precizat Marin Mititelu. Pe de altă parte, preşedintele Sindicatului „Siderurgistul”, Petru Vaidoş, care are reprezentativitate în cadrul Arcelor Mittal, a menţionat că membrii sindicali nu au participat la protestul organizat de Marin Mititelu, pentru simplu motiv că este ilegal.

Există un contract colectiv în vigoare

La sfârşitul lunii aprilie, sindicaliştii de pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara au reuşit să încheie un nou contract colectiv de muncă pentru următorii patru ani. În urma negocierilor sindicatul „Siderurgistul” a obţinut o creştere medie a salariilor cu 10 procente. La această dată, pe platforma siderurgică din Hunedoara lucrează aproximativ 800 de angajaţi.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite