Numele lui este "Mafiot" și are 20 de ani. A tâlhărit o femeie din Deva căreia i-a smuls lănțișorul de la gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mafiot a fost prins în 15 minute de polițiști
Mafiot a fost prins în 15 minute de polițiști

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Deva a fost prins de polițiști la 15 minute după ce a comis o tâlhărie. Având un nume predestinat, Mafiot V., și-a acostat victima, ziua în amiaza mare și i-a smuls lănțișorul de aur de la gât.

Tâlhăria a avut loc în urmă cu aproximativ două ore. Potrivit polițiștilor, victima, o femeie în vârstă de 37 de ani, din Deva, a sunat la 112 și a anunțat că în timp ce se deplasa pe aleea Jupiter din Deva, a fost acostată de un tânăr necunoscut, care i-a smuls de la gât un lănțișor din aur, după care a fugit printre blocuri. "Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva s-au deplasat în zonă, iar în urma verificărilor efectuate au reuşit, în aproximativ 15 minute de la sesizarea faptei, să îl identifice pe prezumtivul autor. Acesta se numşte MAFIOT V., de 20 de ani, din Deva, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale şi a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie", a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Hunedoara.

Suspectul a mai fost reţinut de poliţişti şi în data de 8 aprilie, atunci când a încercat să sustragă, împreună cu alţi trei suspecţi, mai multe panouri din fier forjat, depozitate lângă gardul unui imobil situat pe Aleea Cascadei din municipiul Deva. Autoutilitara în care se aflau cei patru a fost oprită în trafic de către poliţişti la intersecția DN 7 cu strada Mihai Eminescu din Deva. Mafiot V. a fost reţinut, la acea dată, de poliţişti, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de furt calificat și conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi prezentat, împreună cu ceilalţi suspecţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, care a dispus măsura preventivă de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite