Imagini virale cu aglomeraţia de la uşile unui mall din Deva. „S-au închis porţile Raiului” FOTO
0Aglomeraţia din weekend, din jurul mall-ului de la marginea Devei, a făcut ca administratorii centrului comercial să impună restricţii la intrare.
Mall-ul de la marginea Devei, un municipiu unde rata îmbolnăvirilor cu Covid 19 depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori, a fost aproape neîncăpător pentru mulţimea de oameni dornici de cumpărături, iar fotografiile cu aglomeraţia de la intrarea în centrul comercial au făcut furori.
„Coadă la Deva! Haideţi la Shopping la Auchan! S-au închis porţile Raiului”, a fost mesajul publicat pe Facebook de Andrei Nutea, alături de imaginile care arată cât de aglomerat a fost mall-ul de la marginea Devei la sfârşit de săptămână. Din cauza aglomeraţiei din centrul comercial, oamenii au fost nevoiţi să aştepta în număr mare la intrările acestuia, pentru a putea face cumpărături. Din cauza aglomeraţei au putut intra în complex, cu rândul.
Foto: Andrei Nutea / Facebook.

Prefectura Judeţului Hunedoara a precizat, într-un comunicat de presă, că duminică, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – judeţul Hunedoara, au avut loc acţiuni de control pentru prevenirea şi limitarea răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2.
Foto: Andrei Nutea / Facebook.

„Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Decebal” Hunedoara, precum şi cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, ai Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, însoţiţi de prefectul judeţului Hunedoara, Călin-Petru Marian, au verificat respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a răspândirii infecţiilor cu COVID-19, dar şi asigurarea distanţării fizice a persoanelor, pentru respectarea spaţiului de 7 metri pătraţi pentru o persoană”, a informat Prefectura Hunedoara.
„În cadrul acţiunii ce a avut loc pe raza municipiului Deva, poliţiştii şi reprezentanţii celorlalte instituţii cu atribuţii de control, au verificat peste 640 de persoane şi 24 de societăţi comerciale, iar pentru neregulile constatate au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 500 de lei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţe Judeţean Hunedoara.
Foto: Prefectura Hunedoara.

Foto: IPJ Hunedoara.

Vă recomandăm să citiţi şi:
COVID 19 în judeţul Hunedoara. Deva a rămas singurul municipiu cu peste trei cazuri la mie