Hunedoara: Castelul Corvinilor, "bântuit" de cavaleri-zombi şi fantomele domniţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de turişti au tras o sperietură zdravănă, miercuri, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, după ce s-au întâlnit prin încăperile acestuia cu fantomele domniţelor, cu mai mulţi cavaleri-zombi şi chiar cu Contele Dracula. Monumentul istoric s-a transformat, pentru o zi, în unul dintre cele mai înspăimântătoare locuri din ţară.

Acţiunea are ca scop promovarea castelului de la Hunedoara şi a fost organizată de voluntarii Asociaţiei non-profit "Castelul din Carpaţi", aceştia transformând curtea interioară a clădirii într-un fel de cimitir ce va fi luminat, în cursul serii, cu dovleci folosiţi ca felinare.

"Acest eveniment se află la prima ediţie şi a fost în mare parte organizat şi pregătit de cei mai tineri membri ai asociaţiei noastre, care au vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Ei au resurse inepuizabile de imaginaţie şi energie, ocupându-se de decoruri, costume şi machiaj", a declarat Cristian Stan, preşedintele Asociaţiei "Castelul din Carpaţi" pentru Agerpres.

Castelul Corvinilor. Imagini vechi.

Vezi o FOTOGALERIE cu Castelul Corvinilor!

Cei mai încântaţi de ceea ce au văzut la castel au fost turiştii străini, care, după ce au fost speriaţi de tinerii costumaţi şi machiaţi, au făcut fotografii cu artiştii amatori.

Halloween-ul continuă la Castelul Corvinilor din Hunedoara cu o petrecere privată la care vor participa, în cursul nopţii de miercuri spre joi, câteva sute de turişti străini.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite