FOTOGALERIE PORTRET: Adina Butar (Aimi), frumoasa cu voce de aur din municipiul Deva

0
0

Tânăra şi-a început cariera de la vârsta de 16 ani, când şi-a înfiinţat propria trupă. În prezent, ea este o solistă de succes, compune şi are planuri mari legate de muzică. Adina Butar (Aimi) a reuşit în toamna anului trecut să se lanseze pe piaţa muzicală internaţională, alături de un cunoscut DJ din Turcia.

După mai mulţi ani petrecuţi alături de trupa Puff, pe care a înfiinţat-o în adolescenţă, şi apoi ca membră a formaţiei „Hollywood”, deveanca a găsit calea spre o carieră de succes.

„Cea mai recentă colaborare a mea este cu Emrah Is. Este artistul cu care am realizat piesa „I Love Istanbul” şi videoclipul ei, filmat în Istanbul, în noiembrie 2010. Lansarea acestei piese este pentru mine un pas înainte în carieră, pe care mi-l doream şi care mă bucură enorm”, spune tânăra.

Andreea Todereanu, atleta campioană din Deva

Andreea Crepcia este megastarul din Hunedoara

În vârstă de 24 de ani, Adina a acumulat până în prezent o experienţă de opt ani în muzică. A intrat pe terenul greu accesibil al industriei muzicale, spune ea, urmându-şi instinctul.

„Cu timpul, muzica a devenit pentru mine un mod de viaţă, iar în momentul acesta nu m-aş putea imagina făcând altceva”, a povestit deveanca. Aimi îşi aminteşte cu plăcere momentul debutului său pe scenă. „Primul concert susţinut în faţa a mii de oameni a fost în urmă cu şapte ani, la Zilele Oraşului Simeria. Am simţit bucurie, acesta e cuvântul potrivit. Am avut emoţii mari”, povesteşte ea.

Scrie piese de dragoste
În ultimii ani, artista din Deva şi-a descoperit talentul pentru a compune textele unor piese.

image

Una dintre trupele cu care a colaborat a fost „Direcţia 5”. A scris textele unor piese pentru albumul “Aniversare” al Direcţiei 5 şi pentru cel mai recent album al formaţiei, care urmează să fie lansat pe piaţă. „De mică, scriam poezii şi versuri, însă texte pentru piese la modul cel mai serios am început să scriu de la 19 ani. Majoritatea versurilor pe care le compun sunt de dragoste”, a adăugat tânăra.


Viaţă dedicată muzicii

În alcătuirea textelor, Adina Butar se lasă pradă inspiraţiei oferite de muzică. „În majoritatea cazurilor, versurile sunt realizate după ce linia melodică a piesei este finalizată. Astfel, încerc sa mă las dusă de val şi să simt şi ceea ce a vrut să transmit compozitorul melodiei. Dacă starea respectivă reuseşte să ajungă în sufletul meu, mi-e uşor să o descriu în cuvinte. Am acest talent, iar piesa devine un întreg, care sper să ajungă în sufletul oamenilor”, a mai spus Aimi.

image

Tânăra şi-a dedicat aproape înterg timpul proiectelor sale muzicale şi îşi doreşte o carieră îndelungată în acest domeniu. Ea povesteşte că muzica o face să simtă că trăieşte, respiră prin muzică şi îşi obţine cele mai mari satisfacţii din munca ei. „Simt că am ceva de transmis lumii în care trăim, iar muzica este mijlocul de comunicare”.

Mai citeşte şi:

image

Întrebări şi răspunsuri:
Care au fost cele mai recente concerte pe care le-ai susţinut?
De Revelion am avut două evenimente mari la Istanbul. Unul dintre ele, „Dance The New Year” a fost organizat în incinta hotelului Hilton, unde au fost prezenţi in jur de 4.000 de oameni. Cel de-al doilea a fost în clubul Qubbe, din incinta hotelului Sheraton.

Unde îţi place să cânţi?
Muzica mea este ascultată în cluburi, iar cele mai multe dintre concerte le susţin acolo. Totuşi, pe scenă, în aer liber, atmosfera este mai călduroasă, pentru că sunt prezente persoane de toate vârstele, inclusiv copii, care se bucură sincer de ceea ce văd. Ei sunt cei care se manifestă şi iţi arată cu adevărat că le place ceea ce văd şi aud.

Ce proiecte de viitor ai?
În prezent, lucrez la încă o piesă în colaborare cu Emrah Is şi pregătesc lansarea unui single.


 Ce-i place:

Adina susţine că unul dintre lucurile care o bucură este să ştie că a reuşit să aducă zâmbetele pe chipurile celor din jur. „Îmi place să fiu mereu în acţiune, îmi place ciocolata şi oraşul Istanbul, un oraş complex, imens dar organizat, frumos şi primitor. Îmi place să combin utilul cu plăcutul, îmi place vara, soarele şi n-aş putea trăi fără muzică şi iubire”.

Ce nu îi place:
„Nu-mi plac oamenii falşi, nu-mi place faptul că uneori trebuie să trăim după nişte reguli, nu suport ignoranţa, irealismul, îngâmfarea sau dorinţa de a obţine anumite lucruri, încercând să se sară peste etape”, a spus tânăra. Ea adaugă că, în opinia ei, orice lucru bun se obţine prin muncă şi perseverenţă, cu optimism şi cu multă dorinţă.

Profil
Născută: 6 aprilie 1986, Deva
Studii: absolventă şi masterandă a Facultăţii de Jurnalistică
Experienţă: în muzică, de la vârsta de 16 ani.
Familie: necăsătorită

image
Hunedoara


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri