Cum şi-au împărţit străinii autostrada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austriecii vor construi tronsonul Orăştie-Sibiu, iar italienii şi-au adjudecat tronsonul Lugoj - Deva. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat câştigătorii licitaţiilor pentru autostrada ce va traversa judeţul.

Licitaţiile pentru construirea tronsonului de autostradă care va traversa judeţul au fost încheiate. Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, tronsonul Deva- Lugoj care are o lungime aproximativă de 28 de kilometri va fi construit de italienii de la Asocierea Tirrena Scavi SpA. Cât despre tronsonul Orăştie-Sibiu acesta este împărţit în patru loturi, cu tot atâţia câştigători.

EXCLUSIV: Fotoreportaj la Kilometrul Zero al autostrăzii Deva - Orăștie

Podul peste râul Mureş din cadrul autostrăzii Deva-Orăştie va fi cel mai mare din ţară

Lotul 1 are peste 24 de kilometri şi o valoare estimată la aproximativ 800 de milioane de lei. Câştigători au fost desemnaţi austriecii de la Strabag compania fiind şi cea care se va ocupa de construcţia tronsonului Deva-Orăştie. Lotul 2 are 19 kilometri şi va fi construit de Asocierea Straco Grup – Studio Corona Civil Engineering. Lotul 3 are o lungime de 22 de kilometri şi a revenit italienilor de la Impregilo SpA.


Ultimul lot are 17 kilometri licitaţia fiind adjudecată de compania Asocierea Astaldi SpA – Euroconstruct Trading ‘98 SRL – Astralrom SA. Pentru desemnarea câştigătorilor a contat 70 la sută propunerea tehnică şi doar 30 de procente preţul. Prefectul judeţului Atila Deszi spune că cel mai important lucru pentru economia hunedoreană este ca aceste lucrări să înceapă cât mai rapid. „Sperăm că nu vor fi constestaţii şi că lucrările vor începe cât mai repede posibil. Toate aceste lucrări se vor reflecta în dezvoltarea pe orizontală a economiei judeţului. Asta înseamnă peste 1.000 de locuri de muncă şi profit pentru firmele hunedorene furnizoare de materii prime”, a spus Deszi.


Şi oamenii de afaceri din judeţ aşteaptă demararea lucrărilor. „Dacă lucrurile se mişcă conform planului vom ieşi din criză. Am încheiat deja contracte cu austriecii de la Strabag pentru a le furniza materii prime”, a spus Mihai Oprea, administratorul unei firme din Deva.

Autostrada Deva-Orăştie în cifre

Startul lucrărilor a fost dat la autostrada Deva–Orăştie. Potrivit proiectului, această porţiune de autostradă va avea o lungime de 32, 5 kilometri şi cuprinde 21 de poduri, 100 de podeţe şi trei noduri rutiere, care vor asigura legătura cu oraşele Orăştie, Simeria şi Deva. Tot aici vom avea şi cel mai mare pod care se construieşte acum în România, peste Râul Mureş, care va avea 720 de metri.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite