Comuna din creierii munților care cumpără drone prin PNRR. Primarul: „Nu sunt moft”

0
Publicat:

Autoritățile din comuna Blăjeni, Hunedoara, au obținut fonduri europene prin PNRR, pentru drone și stații electrice. Primarul susține că echipamentele de ultimă generație nu sunt un moft.

Oamenii duc o viață simplă în comuna Blăjeni. Foto: Daniel Guță
Oamenii duc o viață simplă în comuna Blăjeni. Foto: Daniel Guță

Mai puțin de 1.000 de locuitori numără comuna Blăjeni din nordul județului Hunedoara, o așezare cunoscută pentru frumusețile sale naturale, însă cu o populație în continuă scădere.

Autoritățile locale ale comunei cu sate răsfirate pe culmi, în Apuseni, au obținut o finanțare de peste 1,8 milioane de lei, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru realizarea unui sistem de supraveghere a domeniului public, care va cuprinde, printre altele, instalarea a două stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și achiziția unor drone.

Fonduri PNRR pentru drone

Autoritățile din Blăjeni susțin că primăria avea nevoie de drone, dar și de stații de încărcare electrică.

„Cele două drone care vor fi achiziționate prin proiectul finanțat prin PNRR nu sunt un moft. Ele vor fi folosite de Serviciul voluntar pentru situații de urgență din Blăjeni, pentru a supraveghea culturile agricole și pădurea, astfel încât să contribuie la prevenirea extinderii unor incendii de vegetație. În urmă cu trei ani, un astfel de incendiu a cuprins mai multe hectare de pădure și a provocat pagube în rezervația Buceș Vulcan, arie naturală protejată, care se află și pe raza comunei noastre”, spune Flavius Horia Jurcă, primarul comunei Blăjeni.

Potrivit primarului, stațiile electrice care vor fi achiziționate cu fonduri europene vor folosi atât localnicilor care au sau vor să își achziționeze mașini, cât și pentru microbuzul școlar pe care autoritățile îl vor achiziționa în viitor.

Același proiect din comuna de la granița județelor Hunedoara și Alba vizează achiziția de mobilier stradal inteligent (stație de autobuz smart, băncuțe stradale cu afișaj electronic, băncuțe de interior cu funcții de încărcare a dispozitivelor electronice, coșuri de gunoi smart, parcări inteligente pentru biciclete), susține Flavius Horia Jurcă.

Fonduri europene pentru investiții în tehnologie

Nu au putut fi depuse, prin PNRR, proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere, una dintre problemele cu care se confruntă unele dintre satele comunei Blăjeni, mai spune primarul.

În județul Hunedoara, 75 de proiecte în valoare de 171,5 milioane de lei, depuse de administrațiile locale, au primit finanțare prin PNRR.

„Investițiile vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, precum și a documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificare urbană”, a informat Prefectura Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite