Bolnavi lăsaţi fără reţete compensate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ca să nu aibă de suferit, Petru Ghearbă şi-a luat reţetă compensată încă de ieri
Ca să nu aibă de suferit, Petru Ghearbă şi-a luat reţetă compensată încă de ieri

Medicii de familie consultă gratuit pacienţii doar în următoarele trei zile, după care vor cere bani. Situaţia este cauzată de lipsa contractului cadru pe 2011, care ar fi trebuit încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

O sumă medie de 120 de lei lună de lună.

Atât este nevoită să scoată din buzunar Elena Barbu pentru afecţiunile medicale de care suferă, atunci când reţetele pe care le primeşte sunt compensate în proporţie de 50-90 la sută. Femeia în vârstă de 59 de ani este hipertensivă.

Medicul de familie m-a avertizat că de la 1 iunie vor fi probleme şi m-a sfătuit să-mi cumpăr medicamente în avans. Mi-a dat reţetă încă de zilele trecute, când am luat o parte din pastile. Astăzi, am cumpărat restul”, a declarat, în această dimineaţă, Elena Barbu.

Petru Ghearbă, de 67 de ani, a scăpat ca prin urechile acului de problemele dintre medicii de familie şi Casa de Asigurări de Sănătate. Bărbatul şi-a luat reţetă compensată ieri, în ultima zi când s-a eliberat aşa ceva. De astăzi, orice reţetă care se eliberează este simplă, adică pacientul trebuie să plătească în totalitate medicamentele prescrise.

Am cumpărat o plasă de nasturi. Am probleme cu inima, cu circulaţia sângelui şi la cap. Soţia a rămas însă fără reţetă şi, acum, nu pot să-i iau niciun medicament. E o nebunie, pur şi simplu te lasă să mori”, a spus, nemulţumit, deveanul. 

Nemulţumiţi de buget

Problemele de care bolnavii se lovesc ţin de neînţelegerile dintre medicii de familie şi Casa de Asigurări de Sănătate. Teoretic, contractul cadru pe 2011 dintre cele două părţi ar fi trebuit deja semnat, însă până la momentul actual, acest lucru nu s-a întâmplat.

Ce să semnăm dacă noul contract cadru nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial până la 1 iunie, ca să-l putem consulta şi noi? Pentru că nu vrem ca pacienţii să aibă de suferit, momentan lucrăm pro bono. Consultăm gratuit şi acordăm concedii medicale şi reţete, însă doar simple, nu compensate şi gratuite. Începând de săptămâna viitoare, consultaţiile se vor face numai contra cost”, a declarat preşedintele medicilor de familie din judeţul Hunedoara, Ana Chiş.

 
Situaţia este cât se poate de reală în teritoriu. Florea Elena, medic de familie în Deva, confirmă acest lucru. „Principala nemulţumire vizează faptul că de la centru se doreşte scăderea venitului lunar al cabinetului cu 40-50 la sută. Noi am propus ca procentul să fie de maximum 10-15 la sută”, a declarat Elena Florea.

Trei zile vom lucra gratuit, după care vom cere bani pentru consultaţiile pe care le facem.
Elena Florea, medic de familie

Casa de Sănătate nu ştie nimic

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate recunosc situaţia incertă, însă ridică din umeri şi spun că nu pot face nimic. „Nu am primit nicio precizare de la Bucureşti legat de noul contract din 2011. Nu există nicio normă publicată în Monitorul Oficial şi nu ştim nici măcar dacă se va prelungi contractul cadru de anul trecut”, a declarat Doinel Crişan, director adjunct al instituţiei.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite