Un român a fost prins cu țigări ascunse printre frigiderele pe care le transporta
0Un şofer român, în vârstă de 50 de ani, este cercetat penal pentru contrabandă, după ce a încercat să introducă în ţară, prin PTF Giurgiu, 16.000 de ţigarete, respectiv 800 de pachete netimbrate, de provenienţă Turcia, ascunse într-un camion cu care transporta frigidere din Turcia pentru România.
„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, format din cap tractor şi semiremorcă, un cetăţean român, în vârstă de 50 de ani. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, frigidere din Turcia în România. În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au observat în şasiul semiremorcii ascunse mai multe pachete de ţigări. În baza planului de acţiune comun pentru prevenirea şi combaterea faptelor de fraudă vamală, migraţie ilegală şi evaziune fiscală, a fost solicitat sprijinul unei echipe mobile din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti- Serviciul Echipe Mobile”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de ITPF Giurgiu.
Cu ocazia desigilării, descărcării şi verificării bunurilor transportate, a fost descoperit un locaş special amenajat în partea din faţă a semiremorcii, în spaţiul dintre podeaua interioară de lemn şi podeaua exterioară metalică, respectiv şasiu.
După deschiderea acestuia, au fost descoperite ascunse, sub marfa declarată în documente, 16.000 de ţigarete, respectiv 800 de pachete netimbrate, de provenienţă Turcia.
Ţigările, în valoare totală de 24.000 de lei, au fost indisponibilizate de către lucrătorii vamali, iar şoferul român este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.