Vine viscolul! Recomandările poliţiştilor pentru gălăţenii care vor risca să circule cu maşinile în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă alegeţi să plecaţi la drum, maşina trebuie echipată corespunzător pentru iarnă Foto: arhivă Adevărul
Dacă alegeţi să plecaţi la drum, maşina trebuie echipată corespunzător pentru iarnă Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii gălăţeni au emis o serie de recomandări şi avertizări pentru şoferii care se vor încumeta să iasă cu maşinile în trafic în următoarea perioadă, când se anunţă cod portocaliu de viscol.

Având în vedere cele două mesaje de înrăutăţire a vremii transmise astăzi de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile în intervalele 5 ianuarie 2017, ora 22,00 – 6 ianuarie 2017, ora 20,00, respectiv, 6 ianuarie, ora 20:00 – 7 ianuarie, ora 10,00, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto:

-Să acorde o atenţie deosebită stării tehnice a autovehiculului şi să nu pornească la drum dacă sesizează probleme la sistemele de direcţie şi de frânare, dar şi la instalaţia de semnalizare;

-Să echipeze autovehiculul cu accesoriile necesare pentru sezonul rece: cauciucuri şi/sau lanţuri antiderapante, nisip, lopată;

-Să şteargă parbrizul, luneta, geamurile laterale şi oglinzile retrovizoare exterioare de pelicula de gheaţă ce se formează pe timpul staţionării şi  să asigure funcţionarea corectă a ştergătoarelor (de parbriz şi lunetă, după caz);

-Un carosabil alunecos din cauza ploii, poleiului sau stratului de zăpadă are ca efect diminuarea aderenţei pneurilor la sol şi, implicit, triplarea distanţei de frânare. În astfel de condiţii, să evite manevrarea bruscă a frânei de serviciu şi să folosească frâna de motor;

-Dacă se apropie de intersecţii, curbe, pasaje pietonale, staţii de autobuz, să reducă din timp viteza prin trecerea într-o treaptă inferioară de viteză;

-Să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei);

-Să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţă atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;

-Ţinând cont de experienţa redusă şi riscul ridicat de implicare în evenimente rutiere nedorite, conducătorilor auto începători le este recomandat să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculelor în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari.          

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite