Un depozit de covoare din orașul Galați a luat foc. Pompierii încearcă să stingă incendiul

0
Publicat:

Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 29 decembrie 2023, într-un depozit de covoare din orașul Galați. Pompierii anunță că nu sunt victime și intervin pentru stingerea focului.

Pompierii intervin pentru stingerea focului FOTO: Arhivă, Adevărul
Pompierii intervin pentru stingerea focului FOTO: Arhivă, Adevărul

Incendiul a fost anunțat prin serviciul unic de urgență 112. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru a stinge un incendiu care a izbucnit într-un depozit de covoare din orașul Galați. Este vorba despre o zonă în care se află numeroase depozite cu diferite produse.

La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, autoscara, echipa de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Incendiul a fost localizat, iar pompierii încearcă să stingă ultimele focare, transmite ISU Galați. În zonă este foarte mult fum.

„Momentan incendiul este localizat. Sunt încă degajări mari de fum și se lucrează pentru lichidare”, a transmis ISU Galați.

Cauza producerii incendiului și valoarea pagubelor nu se cunosc deocamdată. 

Cu trei zile în urmă, un incendiu devastator a mistuit din temelii un complex turistic din județul Prahova. În urma tragediei, opt oameni care petreceau Crăciunul la „Ferma Dacilor” au murit, între aceștia fiind și copii.

Până la acest moment, pompierii au reușit să găsească șapte trupuri carbonizate, cel de-al optulea fiind în continuare căutat. În ultima zi, au fost găsite doar fragmente de os, care au fost trimise la Institutul de Medicină Legală de la București

Primele concluzii după tragedia de la Ferma Dacilor

Ministerul de Interne a prezentat primele concluzii după controlul făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova în urma tragediei de la Ferma Dacilor. 

Raed Arafat a explicat concluziile anchetei: 

  • Centrala de alarmare în caz de incendiu nu era funcțională
  • Clar, dacă această centrală funcționa astăzi nu eram aici
  • În 2019, la controlul făcut acest amplasament putea fi închis. Exista baza legală pentru asta
  • partea de prevenire la nivelul situațiilor de urgență e una dintre cele mai importante
  • Între 2013 - 2023, de la 1.017 de prevenire s-a ajuns la 443
  • Cei 443 de inspectori au făcut anul trecut peste 40.000 de controale de prevenire

Adjunctul șefului IGSU, Benone Duduc, după controlul de la ISU Prahova:

  • Vicierea actului de autoritate prin implicarea prim-adjunctului ISU Prahova în activitatea de control, în iulie 2019, la Ferma Dacilor
  • Modificarea discreționară a planurilor de control, după propriile interese
  • Ma mult, aceste planuri au fost modificate. Se poate vorbi de fals în documente
  • Controlul la Ferma Dacilor a fost făcut prin încălcarea regulamentului
  • Stabilirea de către prim-adjunct a sancțiunilor- doar avertisment
  • Ulterior controlului nu s-a clarificat situația lipsei autorizației de securitate la incendiu
  • Nu s-au făcut demersuri pentru obținerea acestui document, inclusiv a autorizației de contrucție
  • Informarea eronată a IGSU despre acest obiectiv

Adjunctul șefului IGSU, Benone Duduc, a anunțat și o serie de măsuri

  • Transmiterea raportului către organele de cercetare penală
  • Reluarea demersurilor către Ministerul Turismului pentru modificarea normelor de clasificare turistică pentru includerea autorizației de securitate la incendiu, așa cum a fost până în 2011

Amintim că opt oameni - trei copii și patru adulți - au murit în incendiul care a cuprins marți pensiunea din satul Tohani, județul Prahova. Rămășițele unei victime sunt căutate în continuare de echipele de intervenție, iar pensiunea a functionat timp de un deceniu fără autorizații de construcție, de securitate de incendiu și de funcționare ca unitate de cazare.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite