Programul spectacolelor organizate pe bani publici, cu intrare liberă, la Galaţi, între 29 noiembrie şi Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Câştigătoare a licitaţiei organizate de Primăria Galaţi a fost desemnată firma PALMYRA EVENTS SRL din Târgovişte. Preţul total al ofertei declarate câştigătoare este de 925.000 de lei, cu TVA, adică aproape 200.000 de euro.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că a fost stabilit programul evenimentelor publice cu acces liber al spectatorilor, care se vor desfăşura în urbe în perioada 29 noiembrie 2019-1 ianuarie 2020.

Vor fi, printre altele, numeroase spectacole de muzică şi dans, cu artişti îndrăgiţi, cu prilejul Sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, paradă de 1 Decembrie, târg de iarnă care îi va întâmpina pe vizitatori cu o serie de atracţii care celebrează Crăciunul autentic românesc sau spectacole pirotehnice de Revelion. 

Vă prezentăm în continuare programul complet.

Zilele Sfântului Apostol Andrei

Se vor desfăşura în locul tradiţionalelor zile ale oraşului (care au fost mutate în vară) pe Faleza Superioară a Dunării (tronsonul cuprins între str. Prelungirea Traian şi Str. Al.Cernat), în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2019.

Program în ziua de 29.11.2019

18.00-Şcoala de Film Bogdan
18.50-Cristian Diamant
19.30-Trupa de dans Tempo
20.00-Andreea Antonescu
21.00-Puya

Prezentator – Dan Finţescu

Program în ziua de 30.11.2019

18.00-Andreea Ignat
19.00-Misha
20.00-GUZ
21.00-Myra

Alexandra Panaete – MC

Program în ziua de 1.12.2019

18.00-18.30-Surorile Osoianu
18.30-19.30-Classic Band
19.30-20.30-Ansamblul Crenguţă de Iederă
20.30-21.45-Viorica Macovei
21.50-22.30-Valentin Sanfira

Alexandra Panaete – MC

Ziua Naţională a României

Pentru Ziua Naţională a României, în data de 1 Decembrie 2019, firma căştigătoare a licitaţiei trebuie să asigure producţia tehnică pentru deschiderea paradei care va celebra acest eveniment.

Locul de desfăşurare este Esplanada Potcoava de Aur, iar programul  desfăşurat alevenimentului urmează a fi comunicat.

Târgul de iarnă

Se va desfăşura în Grădina Publică, în perioada: 13 - 22 decembrie 2019. „Prestatorul va urmări prin realizarea acestui eveniment să deschidă sezonul sărbătorilor de iarnă. Târgul de iarnă îi va întâmpina pe vizitatori cu o serie de atracţii care celebrează Crăciunul autentic românesc: spectacole artistice, Casa lui Moş Crăciun, carusel, personaje de poveste, bucate tradiţionale şi daruri de sărbători. Programul evenimentului va fi comunicat în perioada următoare”, a precizat Primăria Galaţi.

Revelion 2020

Pentru seara de Revelion, prestatorul va asigura spectacole pirotehnice inedite în două zone diferite din oraşul Galaţi. Una dintre cele două zone unde se va desfăşura evenimentul este platoul din faţa Sălii Sporturilor Galaţi. Prestatorul şi beneficiarul vor stabili de comun acord care va fi cealaltă zonă unde va avea loc evenimentul. Programul desfăşurat al evenimentului va fi comunicat în perioada următoare.

Oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică având ca obiect ”Servicii de organizare a sărbătorilor locale de iarnă” a fost cea depusă de PALMYRA EVENTS SRL din Târgovişte. Preţul total al ofertei declarate câştigătoare este de 925.000 lei, cu TVA, adică aproape 200.000 de euro.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite