Programul Revelionului public de la Galaţi. Evenimentele vor avea loc pe platoul de la Sala Sporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit informaţiilor transmise de Primăria Galaţi vor fi două  momente distincte care au costat împreună circa 160.000 de lei.  Programul durează aproximativ două ore, între 23,00 şi 1,00.

La cumpăna dintre 2018 şi 2019 la Galaţi va fi organizat un show care va dura circa două ore, însă, faţă de alţi ani, nu au mai fost aduse vedete, ci se va apela la ajutorul unui DJ profesionist al cărui nume nu a fost făcut public.

Revelionul în aer liber organizat de Primăria Galaţi va avea loc pe platoul Sălii Sporturilor şi va costa circa 160.000 de lei, cu tot cu TVA. 

În intervalul 23,00-1,00, un DJ va asigura fundalul sonor, pe baza unui contract în valoare de 40.100 de lei (cu TVA) pentru „servicii de scenotehnică, sonorizare şi lumini”. Oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică este cea depusă de Procesor Tech SRL Galaţi. Tot din banii menţionaţi, firma contractantă va face pentru Primărie şi un material video al focurilor de artificii de la miezul nopţii.

Apropo de artificii, acestea costă 119.000 lei cu TVA şi sunt asigurate de firma Gaby Modelles Events SRL din Buzău. Conform contractului, focurile trebuie să dureze minimum 10 minute si să aibă o cadenţă de peste 400 de lovituri pe minut.

Un alt moment public de la cumpăna dintre ani este Revelionul pensionarilor, care este organizat, la Patinoar, de Primăria municipiului Galaţi în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operă şi Operetă ”Nae Leonard”, Fundaţia ”Andreiana Juventus” şi Fundaţia ”Sportul Gălăţean” (ambele fundaţii fiind înfiinţate şi controlate de Primărie). 

Pentru acesta au fost puse în vânzare 1.150 de bilete la preţul de 80 de lei bucata (de care se oferă o masă festivă şi program artistic pe durata întregii nopţi). Autorităţile nu au precizat dacă tariful acoperă toate cheltuielile sau există şi o subvenţie publică. 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite