Procurorii ezită să îl trimită în judecată pe soţul femeii care şi-a omorât bebeluşii gemeni şi i-a băgat la frigider

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Constantin Ghidionescu este suspectat de moartea soţiei sale Foto: reperul.ro
Aurelian Constantin Ghidionescu este suspectat de moartea soţiei sale Foto: reperul.ro

La mai bine de un an şi două luni de la momentul producerii tragediei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi nu a dat încă un verdict în privinţa lui Aurelian Constantin Ghidionescu, bărbatul suspectat că şi-a lăsat soţia să sângereze până la moarte.

Pe 13 martie 2016, un echipaj SMURD a intervenit la un caz de stop cardiorespirator la o locuinţă de pe strada Tecuci din Galaţi, iar la faţa locului a descoperit doi copii gemeni decedaţi, ce fuseseră introduşi în frigider chiar de către mamă, care abia îi născuse.

În urma verificărilor s-a stabilit că gemenii au fost ucişi prin înecare. Procurorii ceruseră iniţial încarcerarea soţului femeii, Aurelian Constantin Ghidionescu, dar Curtea de Apel Galaţi a decis că soţul femeii care şi-a ucis copiii gemeni, nu prezintă pericol social.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor în ceea ce-l priveşte pe Aurelian Constantin Ghidionescu.

S-a reţinut faptul că în data de 13 martie 2016,  observând starea de pericol în care se afla soţia sa, Mihaela Ghidionescu, produsă de pierderea masivă de sânge pe fondul unei naşteri neasistate, deşi avea obligaţia legală, bărbatul nu a anunţat timp de trei ore acest fapt autorităţilor.

Omisiunea acestuia a condus în cele din urmă la moartea femeii ca urmare a şocului hemoragic suferit. Procurorii vor să îl pună sub acuzare pe Aurelian Constantin Ghidionescu Constantin Aurelian pentru omor în condiţiile articolului 17 din Codul Penal, ce înseamnă ucidere prin omisiunea de a acorda ajutor.

Cu toate acestea, la mai bine de un an şi două luni de la data când a avut tragedia, Parchetul nu l-a trimis încă în judecată pe soţul femeii care şi-a ucis bebeluşii, încercând să strângă cât mai multe probe împotriva acestuia, astfel încât judecătorul de cameră preliminară să nu dispună restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, procurorul Liliana Istrate, ne-a declarat că procurorul de caz a trimis o serie de acte medicale la IML Iaşi pentru avizare, urmând ca o comisie medico-legală să răspundă şi la o serie de întrebări ce privesc condiţiile în care au murit gemenii, astfel încât să se ştie dacă bărbatul a avut vreo implicare şi în moartea acestora. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite