Portret-Claudiu Şovăilă, studentul pasionat de robotică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar 23 de ani, Claudiu se poate lăuda cu o bogată experienţă în domeniu în baza căreia a reuşit să obţină o bursă de studii în străinătate

Profil:
Născut: 15 iunie 1987 Galaţi
Studii: Student la facultatea de Mecanică Galaţi
Familie: Un frate


Tânărul, unul dintre studenţii de vârf ai Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi, recunoaşte că pasiunea pentru tehnologie o are încă din primii ani de viaţă.


„Încă de mic copil mi-a plăcut să <<meşteresc>> mai tot ce îmi trecea prin mâini. Multe din jucăriile mele nu rezistau mai mult de câteva ore, pentru că le demontam şi încercam să le găsesc alte întrebuinţări în afară de cele pentru care au fost creeate. Poate că de aceea sunt astăzi la o facultate tehnica",
povesteşte Claudiu.
Colecţionar de diplome
Încă din primul an de facultate a reuşit să obţină două premii I, la un proiectele cu care a rezolvat o temă la disciplina Mecanică. Apoi în anul II a vrut să-şi îmbunătăţească performanţele şcolare şi a reuşit să obţină încă şapte distincţii: două premii I, două premii II , un premiu III şi o menţiune, împreună cu un alt coleg de la facultate, Aurelian Crăescu.
Cei doi au reuşit să construiască , doar cu cunoştintele dobândite într-un an şi jumătate de facultate un manipulator cu şase grade de libertate, adică un robot industrial, cu multiple aplicaţii.
„Cu acest proiect i-am impresionat pe profesorii de la facultate, am obţinut premiul I şi am participat la o sesiune de comunicări ştiintifice la Oradea unde am obţinut Premiul II. Datorită acestor performanţe, în anul trei de facultate am obţinut cu cel mai mare punctaj, o bursă de performaţă acordată de Facultatea de Mecanică", a mai spus Claudiu.


De la roboţi la modele off-road


După aceste performanţe, Claudiu şi-a continuat să-şi îmbunătăţească performanţele.


„În anul trei m-am ambiţionat şi am mers la mai multe sesiuni ştiinţifice, toate cu caracter naţional unde au participat studenţi de la facultăţi cu profil tehnic de la Cluj şi Constanta. Cel mai important premiu obţinut a fost Premiul de Special, la secţiunea Inginerie Mecanică, unde am creat un automodel off-road de la zero cu design propriu. În anul patru, datorită performanţelor obţinute, am reuşit iarăşi să câştig una din bursele de Performaţă în valoare de 500 de ron acordată lunar timp de 12 luni", a mai spus acesta.
În anul patru, la cererea Prof.dr.ing. Cătălin Fetecău, împreună cu alţi colegi de la Facutatea de Mecanică a reuşit să creeze şase lucrări care au fost tipărite într-un calendar proiect.

„Lucrarea mea a fost alocată paginii lunii ianuarie şi a reprezentat un model virtual a unui automodel de tip rock-crawler", a mai explicat studentul


Întrebări şi răspunsuri
Provii dintr-o familie de ingineri?

M-am născut într-o famile simplă. Am un singur frate mai mic , Paul. Mama mea a lucrat la Snif SA, Galaţi ca asistent social, iar tatăl meu lucrează ca mecanic utilaj greu. Am absolvit Liceul Radu Negru Galaţi, unde am petrecut unii dintre cei mai frumoşi ani de şcoală.
A fost greu cu banii?
Încă din clasa XI-a mi-a plăcut să muncesc în fiecare vacanţă de vară. Primul meu loc de muncă a fost în combinat, unde am lucrat ca muncitor necalficat, iar după aceea am mai muncit la staţie PECO, dar şi în constucţii.

Ce îi place:
Cel mai mult îmi plac animalele, şi de multe ori stau şi pierd zeci de minute în faţa acvariului meu în care am nişte Ciclide Africane tare simpatice. Astfel mă relaxez şi încerc să îmi creez în minte următoarele proiecte care mă vor ţine preocupat.
Ce nu îi place:
Indiferenţa umană! Nu îmi place când îi văd pe unii dintre semenii noştri fiind indiferenţi faţă de problemele altora. Drept consecinţă, în anul doi de facultate, împreună cu iubita mea, am reuşit să strângem, de la colegii noştri de facultate, o importantă sumă de bani cu care am făcut în jur de 40 de pachete pe care le-am dăruit copiilor de la Fundaţia Împreună, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. La această fundaţie am făcut voluntariat un an

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite