Partidul lui Dan Diaconescu rămâne într-o singură zi fără doi parlamentari. Liderii partidului se gândesc serios să-i oblige pe „trădători” să plătească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Diaconescu ar putea strânge aproape 40 de milioane de euro de la trădătorii din partid. Foto: Adevărul
Dan Diaconescu ar putea strânge aproape 40 de milioane de euro de la trădătorii din partid. Foto: Adevărul

Liderul PP-DD Bucureşti, Radu Orzaţă, spune că forurile de conducere ale partidului analizează varianta să-i pună pe toţi cei 19 „trădători“ să achite două milioane de euro şi să renunţe la mandate. Ultimii doi plecaţi sunt deputatul Eugen Chebac şi senatorul Nicolae Marin, ambii din circumscripţia Galaţi.

Ieri, pe la prânz, deputatul PP-DD Eugen Chebac îşi anunţa demisia din PP-DD şi revenirea la UNPR, partid care-l dăduse afară în vara anului trecut, după alegerile locale. De altfel, se pare ca Eugen Chebac îşi negociază revenirea în PSD, despre care a spus în nenumărate rânduri că rămâne prima dragoste. La câteva ore distanţă, senatorul PP-DD Nicolae Marin anunţa chiar în plenul Senatului că se „mută” în grupul parlamentar PSD. Ambii spun că sunt dezamăgiţi că nu pot să-şi ducă la bun sfârşit proiectele.

Până acum 19 parlamentari ai partidului condus de Dan Diaconescu au plecat, fie către partide din arcul Puterii, fie au rămas independenţi. Conducerea centrală a partidului se gândeşte serios să-i pună pe toţi să plătească acea despăgubire de două milioane de euro şi să renunţa la mandate.

„Toţi cei 19, deci inclusiv cei doi parlamentari de Galaţi, au semnat acele clauze prin care se obligă să plătească partidului despăgubiri de două milioane de euro şi să renunţe la mandate. În maxim două săptămâni vom avea o şedinţă în care vom analiza dacă este oportun să le cerem aceşti bani. Orcum, gestul lor este incalificabil”, spune preşedintele PP-DD Bucureşti, Radu Orzaţă.

Niciunul dintre cei doi parlamentari de Galaţi care au plecat din PP-DD nu a putut fi contactat pentru a ne oferi puncte de vedere.  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite