Omu, câinele de serviciu specializat în detectarea tutunului, şi-a făcut din nou datoria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ajutorul lui, poliţiştii de frontieră gălăţeni au reuşit să descopere în aripile laterale ale unui autoturism condus de o tânără cu dublă cetăţenie, ascunse şi nedeclarate, 6.000 de ţigarete.

În urmă cu o zi, seara târziu, foarte aproape de miezul nopţii, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Viorica A., în vârstă de 21 ani, cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, la volanul unui autoturism marca Mercedes.

Pe timpul controlului de frontieră, câinele de serviciu Omu, specializat în detectarea tutunului, a a mirosit ceva necurat, fapt sesizat şi de poliţistul de frontieră. Astfel echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, în urma căruia au fost descoperite, ascunse şi nedeclarate, în stâlpul portierei şi planşeul pedalier al autoturismului, 6.000 de ţigarete marca Rothmans, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare de 2.658 lei şi a autoturismului în valoare de 44.295 lei în vederea confiscării, iar Viorica A. a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite