O mașină a lovit o stație de autobuz pe DN25. Autoturismul s-a rostogolit și s-a oprit într-o mașină parcată
0Un accident a avut loc vineri, 4 noiembrie, în județul Galați. O mașină a lovit o stație de autobuz de pe DN 25, din comuna Lerești, apoi s-a răsturnat de mai multe ori lovind și un autoturism parcat.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 07:22, pe DN25, în interiorul localității Liești.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, care au ajuns la fața locului, au stabilit faptul că un tânăr de 21 ani din comuna Liești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN25, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați spre municipiul Tecuci, s-a angajat în depășirea unui camion. Șoferul a pierdut controlul direcției de mers, astfel că autoturismul a părăsit șoseaua, s-a lovit de o stație de autobuz și s-a răsturnat de mai multe ori, ajungând în dreptul unui imobil unde a lovit un alt autoturism parcat.
Șoferul și pasagerul, ambii în vârstă de 21 de ani, nu au fot răniți.
„Atât conducătorul auto, cât și un pasager bărbat de aceeași vârstă, nu au suferit nicio vătămare corporală. Amândoi purtau centurile de siguranță în timpul evenimentului rutier. Centura de siguranță salvează vieți”, a transmis Poliția Galați.
La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au luat măsura reținerii permisului de conducere auto pentru o perioadă de 90 de zile pentru depășire neregulamentară și a fost aplicată o sancțiune contravențională de 1.305 lei.
Bărbat prins a treia oară la volan fără permis auto
Un bărbat a fost prins în urmă cu două zile conducând o mașină pe o stradă din Galați, fără a deține permis de conducere. Bărbatul a mai fost depistat și în anii 2021 și 2020 la volan fără permis auto.
Echipajul de Jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Galați a observat un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat despre care oamenii legii aveau cunoștință că nu deține permis de conducere.
Pentru oprirea acestuia, jandarmii au solicitat sprijinul unui echipaj de Poliție Rutieră, iar după legitimare s-a constatat că bărbatul, în vârstă de 44 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La testarea cu aparatul Drager, rezultatul a fost negativ.
„Persoana în cauză a declarat jandarmilor că s-a deplasat împreună cu concubina acestuia în Piața din Micro 17, pentru diverse cumpărături, iar la plecare femeia s-a speriat de aglomerația din piață și l-a rugat să conducă până într-o zonă fără trafic rutier intens”, a transmis Jandarmeria Galați.