Misterul armatei dispărute a lui Cambyses. Presupusul blestem care s-a abătut asupra a 50.000 de soldaţi pentru că au desconsiderat Templul lui Ammon

Cambyses al II-lea a fost împăratul Persiei, domnind între 530 şi 522 î.Hr. Amintirile legate de el nu se leagă de cuceririle sale, ci de faptul că a trimis o armată de 50.000 de soldaţi să cucerească o aşezare modestă dintr-o oază, iar aceasta a dispărut pur şi simplu în deşert. Nici până astăzi nu s-a găsit măcar vreo urmă a unui soldat din armata împăratului persan.

Cel care a descoperit povestea lui Cambyses şi a armatei sale dispărute  este celebrul istoric grec Herodot, care a vizitat Egiptul la 75 de ani de la invazia perşilor. El a mers pe urmele împăratului persan, notând poveştile locale despre acesta, dar şi ceea ce au lăsat în urmă invadatorii, scrie Joel Levy în cartea ”Istorii pierdute”.

Cambyses şi-a desfăşurat campania militară cu mare rigurozitate, reuşind să îl învingă pe faraonul egiptean Psammetichus şi să cucerească Egiptul, dar i-a desconsiderat pe băştinaşii din oaza Siwa, o mica enclavă fertilă din inima Deşertului Vestic, faimoasă mai ales prin oracolul din Templul lui Ammon.

Preoţii templului insuflau respect pentru conducătorii Egiptului, care, pentru a-şi legitima suveranitatea, erau nevoiţi să ceară şi să obţină graţia divină. Însuşi Alexandru cel Mare s-a supus acestei tradiţii când a cucerit Egiptul, dar Cambyses i-a tratat pe siwani cu aroganţă, se consemnează în lucrarea ”Istorii pierdute”.

Potrivit lui Herodot, împăratul persan a trimis o armată de 50.000 de soldaţi în deşert pentru a-I înrobi pe ammonieni şi a arde oracolul. Există legende conform cărora preoţii din templu l-ar fi blestemat pe Cambyses şi armata sa. Deşi a fost ghidată de călăuze, la şapte zile de la plecare, urma celor 50.000 de soldaţi s-a pierdut pentru totdeauna.

Ammonienii au propria versiune asupra celor întâmplate, Herodot reluând o relatare a acestora, conform căreia armata lui Cambyses ar fi fost surprinsă de o puternică furtună de nisip şi ar fi fost îngropată sub un munte de nisip.

Există cercetători care pun la îndoială povestea lui Herodot, susţinând că, de fapt, ar fi o invenţie a acestuia pentru a-l discredita pe Cambyses, despre care a scris în mai multe rânduri că era un beţiv irascibil şi avea accese necontrolate de mânie, detaliază Joel Levy în cartea sa.

Sunt însă şi cercetători care cred că există posibilitatea ca în deşert să se găsească într-adevăr armata dispărută a lui Cambyses, ce înseamnă foarte multe schelete, armuri, arme şi echipamente aparţinând acelei perioade, care aşteaptă să fie descoperite.

Heorodot a oferit câteva indicii cu privire la posibila locaţie a armatei dispărute, fiind vorba de un oraş agricol cunoscut astăzi sub numele de Kharga. De aici se pare că ar fi urmat ruta caravanelor tradiţionale spre Siwa, care trece prin Dakhla şi apoi Farafra, se menţionează în lucrarea ”Istorii pierdute”.

Aventurierii nu renunţă la ”descoperirea secolului”

Chiar şi aşa, suprafaţa pe care arheologii ar trebui să o acopere este enormă. Dacă perşii s-au pierdut în afara oazei Dakhla, şi-ar fi putut găsi sfârşitul în orice zonă a Deşertului de Vest. Acesta acoperă astăzi două treimi din suprafaţa Egiptului, fiind vorba de o arie de  680.000 de kilometri pătraţi. Aceasta este echivalentă cu suprafaţa Austriei, Belgiei, Danemarcei, Greciei, Olandei, Norvegiei şi Elveţiei la un loc.

Mulţi aventurieri au cutreierat deşertul, în speranţa că vor găsi măcar un indiciu al armatei dispărute. Cel mai cunoscut este contele Laszlo Almasy, pilot şi explorator al deşertului. El şi echipa lui au avut însă noroc că au scăpat cu viaţă, după ce au fost nevoiţi să facă faţă la temperaturi de 44 de grade Celsius şi vânturi ce băteau în rafale de 80-90 kilometri pe oră, explică Joel Levy în cartea sa.

Primele indicii ce păreau concludente despre misterul dispariţiei armatei lui Cambyses au apărut în 1996, când o expediţie iniţiată de o echipă de italieni pentru a cerceta meteoriţii căzuţi în preajma siturilor arheologice din oaza Al Bahrein (Deşertul de Vest) a descoperit un pumnal cu mâner, cioburi de oale şi fragmente de oase aparent umane.

La acestea se adaugă găsirea unor vârfuri de săgeţi şi o brăţară de argint, care a fost datată ca fiind din perioada Persiei antice. Patru ani mai târziu, o echipă geologică de prospecţiuni petroliere a descoperit dovezi similare în aceeaşi zonă, se precizează în lucrarea ”Istorii pierdute”.

În lumina acestor descoperiri, o echipă de la Universitatea Toledo din Ohio (SUA) s-a deplasat la situl din El Bahrein, dar rezultatul verificărilor nu a fost cel aşteptat. Oalele sparte au fost identificate ca aparţinând epocii romane, iar cele câteva movile funerare descoperite au fost catalogate ca fiind comune în desert.

În locul a mii de schelete umane s-au găsit fragmente din biscuiţi de mare fosilizaţi (animale marine asemănătoare cu aricii de mare), care la prima vedere pot fi confundaţi cu oasele umane. Prin urmare, nici până astăzi nu se ştie ce s-a întâmplat cu cei 50.000 de soldaţi ai împăratului persan, dacă este să dăm crezare în totalitate spuselor lui Herodot despre existenţa acestora. Chiar şi în aceste condiţii, există în continuare aventurieri care nu au renunţat la gândul de a da de urmele armatei dispărute pentru a-şi lega numele de descoperirea secolului, concluzionează Joel Levy în cartea sa.