Medicină ca în Evul Mediu. La Galaţi funcţionează singurul spital de urgenţe din ţară care nu are elementarul endoscop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lipsa aparaturii, cei patru medicii gastroenterologi nu pot să stabilească diagnosticul şi tratamentul bolnavilor. Zilnic, urgenţele medicale şi pacienţii internaţi sunt trimişi la cabinetele particulare unde un examen endoscopic costă peste 300 de lei.

Situaţia în care se află Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi este una disperată.

Ustensilele medicale sunt vechi de zeci de ani, iar pansamentele, seringile sau medicamentele au dispărut de luni de zile din inventar.

Mai mult decât atât, cele mai importante aparate sunt stricate sau, pur şi simplu, lipsesc. Un exemplu este endoscopul, aparat care este defect de peste patru ani.


Se operează, nu se operează

Orice medic, chiar şi începător, ştie că examenul medical al aparatului digestiv şi al căilor respiratorii superioare se face, obligatoriu, prin edoscopie.


În lipsa unei linii de video-endoscopie, medicii gastroenterologi nu pot stabili decât „pe ghicite" cât de gravă este afecţiunea unui pacient sau dacă necesită operaţie de urgenţă.


Dr. Dan Botezatu, şef secţie Gastroenterologie de la Spitalul din Galaţi, este foarte nemulţumit de situaţie.


„Este singura secţie clinică de Gastroenterologie din această zonă a ţării. Nu avem cum să stabilim diagnosticul exact al pacienţilor, nu putem să dăm un tratament sigur. Suntem patru medici gastroenterologi pe secţie şi nu avem endoscop. E stricat de vreo patru ani. Mulţi pacienţi ajung la ATI pentru că nu avem cum să depistăm imediat problema", spune dr. Botezatu.


Spitalul de la Galaţi este singurul spital de urgenţe din ţară care nu are un astfel de aparat.

„Prin endoscopie se pot trata hemoragiile interne, hemoragiile cerogene, se poate despista cancerul în stadiu incipient, se vede structura peretelui gastric şi a intestinului. Aceste metode medicale sunt absolut obligatorii", mai spune dr. Dan Botezatu.


Mergem la diferite congrese medicale şi suntem întrebaţi ce model de endoscop avem la Galaţi. Mi-e ruşine. Noi nu avem deloc. Am endoscop la cabinetul particular, dar asta nu mă satisface profesional", a mai adăugata medicul.


Buget subţiat zilnic


Lipsa endoscopului înseamnă, paradoxal, sărăcirea spitalului. O zi de spitalizare costă cât o zi de cazare la un hotel de trei stele.


Pacienţii stau în spital pentru investigaţii, iar dacă am fi avut acest aparat nu ar mai fi nevoie de internare. Se cheltuiesc mulţi bani degeaba. Poate vom avea un endoscop anul acesta", spune Dumitru Işfan, director medical al Spitalului

image


Ce este endoscopia

Endoscopia este procedeul de explorare detaliata a esofagului, stomacului si primei parti a intestinului subtire (duodenul) cu ajutorul unui aparat numit endoscop.
Traseul urmat de endoscop este urmatorul : se introduce prin cavitatea bucala si apoi urmeaza drumul firesc catre esofag, stomacul si duoden(prima parte a intestinului subtire - consecutiv in explorare stomacului).


De regulă se efectuează medicaţie antialgică şi/sau sedativă în scopul creşterii confortului explorării şi în acest caz este recomandabil ca pacientul să vină însoţit; în plus, nu este permisă conducerea maşinii timp de 6 ore

Durata eplorarii este de 5 - 7 minute. In timpul procedurii se poate efectua si testul HP (Helicobacter Pylori); de asemenea se pot preleva biopsii daca este necesar.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite