Investiţia care va fi finalizată după 22 de ani de la începerea lucrărilor. Sera de plante tropicale va costa aproape 15 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: CJ Galaţi
Foto: CJ Galaţi

Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie publică pentru proiectul serei de plante tropicale de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Licitaţia a fost câştigată de Asocierea S.C. Ideal   Windows  S.R.L. &  S.C. Ark Management Concept S.R.L. & S.C. Structi Punct S.R.L, iar valoarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor este de 11.020.541 de lei, din care 285.125 de lei reprezintă partea de proiectare. Acest contract nu include şi achiziţionarea plantelor exotice, pentru care se va organiza o procedura de achiziţie publică separată.

“Mă bucur că am reuşit să finalizăm achiziţia publică, astfel încât să putem demara cât mai repede lucrările de transformare a scheletului metalic inestetic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii într-o seră modernă cu plante tropicale. Vom consolida scheletul metalic existent, vom monta geamuri speciale pentru sere, vom amenaja un spaţiu pentru expoziţii temporare şi vom instala sisteme de climatizare, încălzire şi irigaţii. Astfel, anul viitor gălăţenii vor putea admira la Galaţi arbori de cafea, palmieri, cocotieri, liane sau diverse specii de cactuşi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Contractul prevede 30 de zile pentru proiectare de la emiterea ordinului de începere a activităţii de proiectare şi 10 luni pentru realizarea lucrării de la emiterea ordinului de începere a lucrării.Investiţia este realizată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. Valoarea totală a investiţiei este de 14.830.074 de lei, suma care include contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor şi achiziţionarea plantelor exotice.Informaţii de background:

sera tropicala Galati 2
sera tropicala Galati 3

-lucrările la scheletul metalic din curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii au început în 1997 şi au fost abandonate doi ani mai tarziu;

- sera de plante tropicale va avea o suprafaţă de aprox. 1.500 de metri pătraţi;

-spaţiul pentru expoziţii temporare tematice va avea o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi;

-palmariumul (sera de palmieri) va avea o înălţime de 22 de metri;

-spaţiile vor putea fi folosite şi pentru realizarea unor activităţi didactice sau de cercetare;

- în noua seră vor fi transferate şi cele aproximativ 300 de specii (aproximativ 2.500 de plante) din sera existent.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite