Infecţiile intraspitaliceşti, o realitate ascunsă de frica sancţiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele din străinătate raportează numărul real al infecţiilor nosocomiale. Foto: Adevărul
Spitalele din străinătate raportează numărul real al infecţiilor nosocomiale. Foto: Adevărul

Deşi numărul acestor infecţii este mult mai mare, managerii de spitale evită să le raporteze pentru a nu stârni controverse. Asta deşi aceste infecţii nu sunt o consecinţă a greşelilor medicale, ci o complicaţie care poate apărea oricând, mai ales în anumite secţii din spitale.

Infecţiile spitaliceşti au fost mereu un subiect fierbinte de presă, în condiţiile în care uneori acestea au fost cele care au dus chiar şi la decesul unor pacienţi. Din acest motiv, raportarea infecţiilor nosocomiale nu este în concordanţă cu realitatea.

Până în această toamnă, la Galaţi au fost raportate 160 de infecţii nosocomiale, o cifră în creştere faţă de anul 2013, când au fost înregistrate 95 de astfel de cazuri. Cele mai multe au fost depistate în secţiile ATI şi Chirurgie ale Spitalului de Urgenţă.

„Infecţiile nosocomiale înseamnă costuri ridicate pentru spital, prelungirea duratei de spitalizare, inconveniente pentru bolnav, creşterea numărului de decese. Vorbim despre germeni care sunt aduşi de pacienţi, vizitatori şi necesită monitorizare”, a declarat dr. Mihaela Debita, managerul Spitalului de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi.

Este foarte importantă schimbarea mentalităţii atunci când vine vorba despre monitorizarea şi raportarea infecţiilor nosocomiale, spun cadrele medicale.

În străinătate, numărul mare de infecţii intraspitaliceşti raportate este echivalent cu fonduri mai mari de rezolvare a acestor probleme pe viitor şi în niciun caz nu se lasă cu diverse sancţiuni.

Lipsa epidemiologilor din spitale, o problemă de siguranţă naţională

Lipsa epidemiologilor din spitalele gălăţene şi nu numai, poate deveni o problemă de siguranţă naţională! Şi asta deoarece tot mai puţini tineri aleg această specialitate, speriaţi de responsabilitatea mare pe care ea o reprezintă în ţara noastră. Salariile mici sunt un al motiv pentru care studenţii la Medicină nu aleg sa studieze epidemiologia.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite