FOTO Mii de pachete de ţigări moldoveneşti, ascunse în  pragurile şi în rezervorul pentru combustibil al unui microbuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea împreună cu lucrătorii vamali au descoperit peste 28.000 de ţigarete disimulate în pragurile şi rezervorul de combustibil al unui microbuz condus de un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova

În data de 10 septembrie a.c., în jurul orelor 21.20 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Serghei G. în vârstă de 23 de ani, cu cetăţenie română şi R. Moldova, care conducea un microbuz marca Mercedes.

Pentru valorificarea unei informaţii aflate în lucru, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului.

În urma controlului efectuat, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit ascunse, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în praguri prin decuparea podelei şi în rezervorul pentru combustibil al autovehiculului 28.800 de ţigarete mărcile Winston Blue,  Winston Blue Super Slim, Winston Red şi LM Red, de fabricaţie R. Moldova şi Ucraina.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare de 6.377 lei şi a autovehiculului în valoare de 44.000 lei în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite