Fostul viceprimar Radu Cosca a câştigat procesul cu ANI. Inspectorii de integritate îl acuză de conflict de interese cât a fost preşedinte al unei fundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Cosca Foto: Adevărul
Radu Cosca Foto: Adevărul

Curtea de Apel Galaţi a anulat raportul ANI prin care Radu Cosca era acuzat că s-a aflat în conflict de interese când a participat în calitate de viceprimar  la adoptarea a două hotărâri de către Consiliul Local Galaţi, ce vizau majorarea contribuţiei forului deliberativ local la fundaţia Andreiana Juventus, unde acesta a fost preşedinte.

Inspectorii de integritate au concluzionat că viceprimarul Radu Cosca s-a aflat în conflict de interese în două situaţii în cursul anului 2013.

„Cosca Radu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului de viceprimar, a participat la deliberarea şi adoptarea hotărârilor Consiliului Local al municipiului Galaţi din datele de 28.03.2013 şi 09.05.2013 privind majorarea contribuţiei Consiliului Local Galaţi ca membru fondator al Fundaţiei Andreiana Juventus de la 12.000 lei/an la 189.000 lei/an, respectiv de la 12.000 lei/an la 200.000 lei/an (fundaţie în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de membru şi funcţia de preşedinte începând cu data de 05 februarie 2013)”, a precizat în raportul de evaluare Agenţia Naţională de Integritate.

Inspectorii de integritate susţin că Radu Cosca a încălcat art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […]; o asociaţie sau o fundaţie din care fac parte”, dispoziţiile art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. […]”, precum şi dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.  

Fostul viceprimar Radu Cosca a acţionat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, susţinând că a fost membru în consiliul director al fundaţiei Andreiana Juventus şi nu membru fondator al fundaţiei, dar şi că nu a primit niciun ban de la această structură şi, prin urmare, nu ar fi putut fi influenţat.

Curtea de Apel Galaţi i-a dat dreptate fostului viceprimar pe 30 septembrie, anulând raportul inspectorilor de integritate. Hotărârea nu este definitivă, ANI putând ataca decizia cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite