Fonduri europene pentru două blocuri din Galaţi. Imobilele vor fi izolate termic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov, au semnat un nou contract cu finanţare europeană pentru reabilitarea unor blocuri de locuinţe.

Este vorba despre creşterea performanţei energetice a blocului C4, din strada Stadionului nr. 12, şi a blocului CL3 scara 1, din strada Armata Poporului nr. 6.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipiul Galaţi pentru reducerea consumului de energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Valoarea totală a proiectului este de 2,375,868.28 lei (500.000 de euro) şi are o asistenţa financiară nerambursabilă de 1,424,455.74 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni de la semnarea contractului de finanţare, iar durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de 12 luni.

În cadrul proiectului se vor face lucrări de izolarea termică pe suprafaţa exterioară faţadelor, izolarea parterului clădirii cu polistiren extrudat ignifug, termohidroizolarea terasei, înlocuirea tâmplăriei cu profile PVC cu geam termoizolator triplu, închiderea balcoanelor cu tâmplărie din PVC cu geam termoizolant.

Vor mai fi înlocuite uşile de acces din exterior cu unele din PVC, echipate cu dispozitiv de autoînchidere. Proiectul presupune şi izolarea planşeului peste subsol, sub spaţiile locuite, cu polistiren expandat ignifug şi schimbarea lămpilor de iluminat existente pe casa scării, cu lămpi de iluminat tip LED.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite