Deşi nu avea permis de conducere, un tânăr din Galaţi s-a urcat beat la volanul unui tractor şi a intrat într-un şant
0Pentru fapta sa nesăbuită, tânărului de 28 de ani a intrat în vizorul poliţiştilor gălăţeni, care au întocmit deja un dosar de cercetare penală privind cele două infracţiuni săvârşite.
Totul s-a petrecut marţi, 5 iulie 2016, la ora ora 17:34, când un bărbat din comuna Smulţi, a sesizat poliţiştii din comună despre faptul că o persoană care conducea un tractor, a intrat în şanţul de pe marginea drumului comunal şi s-a oprit în coşerul de cereale al acestuia.
Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat conducătorul tractorului, ca fiind un tânăr de 28 ani din localitate, care pe fondul neatenţiei a pierdut controlul tractorului şi a intrat în şanţul de pe marginea drumului, distrugând coşerul de cereale al reclamantului.
„Deoarece tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Tg. Bujor în vederea recoltării probelor biologice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere”, a declarat comisarul Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt I.P.J. Galaţi.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.