Concurs internaţional de icoană la Dunărea de Jos. Peste 230 de lucrări pot fi admirate într-o expoziţie specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concursul a fost organizat pe mai multe secţiuni: icoană pe lemn, icoană pe carton, icoană pe sticlă, sculptură în lemn, mozaic, frescă, miniatură, compoziţie pe hârtie, desen pe hârtie şi icoană pe hârtie. Expoziţia cu lucrările este găzduită de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.

Pe 11 mai 2017, la Galaţi s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a Concursului internaţional de icoană „Culorile – lumina sufletului”, inclus în proiectul educaţional „Teologia în contemporaneitate”. Anul acesta proiectul a fost acceptat de Ministerul Educaţiei la nivel internaţional, având ca participanţi pe lângă seminariile, colegiile şi liceele de artă din ţară şi lucrări din două ţări străine: Italia şi Republica Moldova. 

La evenimentul găzduit de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în Sala de Expoziţii Temporare „Sergiu Dumitrescu“, au fost înscrise în concurs peste 230 de lucrări, de la 20 de unităţi şcolare – seminarii teologice şi colegii şi licee de artă – din ţară şi din străinătate. La eveniment a fost a fost prezent şi Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care i-a binecuvântat şi felicitat pe toţi cei implicaţi în acest concurs..

Concursul a fost organizat pe mai multe secţiuni: icoană pe lemn, icoană pe carton, icoană pe sticlă, sculptură în lemn, mozaic, frescă, miniatură, compoziţie pe hârtie, desen pe hârtie şi icoană pe hârtie. În funcţie de nivelul de pregătire al participanţilor, concursul a fost sistematizat pe categorii: debutanţi, nivel primar, gimnazial şi liceal cu clasele 9-10 şi 11-12. 

„În urma evaluării şi jurizării, după criteriile stabilite în metodologia de concurs, au fost stabiliţi şi câştigătorii primelor trei locuri de la fiecare secţiune şi categorie, fiind acordate peste 70 de premii. În cadrul concursului a existat şi o Secţiune specială a absolvenţilor Secţiei Patrimoniu a Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” şi Secţiei de icoană a Liceului de Artă din Galaţi”, ne-a informat preotul Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos..

Concursului internaţional de icoană „Culorile – lumina sufletului”, s-a înscris în seria manifestărilor organizate în Eparhia Dunării de Jos în „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”.

Toate lucrările participante la acest concurs pot fi văzute în Sala de Expoziţii Temporare „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, în perioada 11-14 mai 2017.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite