Video Cel mai mare Parc de Aventură din sud-estul României se redeschide. Noi surprize pentru iubitorii de adrenalină și senzații tari
0Cel mai mare Parc de Aventură din sud-estul României se redeschide. Este vorba despre EscapeLand, situat la doar 15 kilometri de oraşul Galaţi, în inima pădurii Gârboavele, o zonă de agrement spectaculoasă.
Parcul spectaculos poate fi vizitat începând de vineri, 11 aprilie. În primii doi ani de la înființare, EscapeLand a atras circa 25.000 de vizitatori.
Complexul de agrement din pădurea Gârboavele este singurul de acest tip din județul Galați și are 15 trasee de diferite dificultăți destinate atât copiilor, cât și adulților iubitori de adrenalină, precum și tiroliene spectaculoase, una de 150 metri și alta de 180 metri.
„Veste bună pentru iubitorii de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. Începând de astăzi, 11 aprilie, redeschidem Parcul de Aventură EscapeLand din Pădurea Gârboavele, pentru al treilea sezon! În primele două sezoane, parcul a atras în total aproape 25.000 de vizitatori, atât adulți, cât și foarte mulți copii! Mai mult, Parcul de Aventură a devenit un punct de atracție și pentru vizitatorii din alte județe”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
În interior, se amenajează noi atracții pentru iubitorii de senzații tari. Pe lângă cele 15 trasee de cățărare și două tiroliene deja existente, Parcul de Aventură va fi extins și dotat în cursul acestui an cu noi obiective.
„Vom construi un bob suspendat cu o lungime de peste 900 metri (vor fi două piste cu o lungime totală de 1,5 km), dar va fi și o sanie suspendată, pe pernă magnetică, cu un grad de dificultate foarte mare, cu viteze de 40 – 50 km/oră, pentru doritorii de adrenalină. În cadrul acestei investiții, în valoare de peste 15 milioane de lei, sunt în curs de amenajare și noile piste de biciclete, locuri de joacă pentru copii și noi spații de relaxare pentru adulți”, a mai transmis președintele CJ Galați.
Parcul de aventură din Galați este unul dintre cele mai mari și importante din țară.
„Prin adăugarea acestor obiective, Pădurea Gârboavele va fi unul dintre cele mai frumoase și mai ofertante puncte de agrement din Regiunea Sud-Est. Vom continua investițiile care încurajează un stil de viață activ și sănătos, în care relaxarea, distracția și adrenalina se regăsesc din plin”, a precizat Costel Fotea.

Pentru a ajunge în parcul de aventură, turiștii trebuie să iasă din orașul Galați pe DN26 până la intersecția cu DN 24 D. Distanța se parcurge în aproximativ 10 minute.
Inaugurarea parcului a avut loc în luna mai 2023.
