Bolnavii mor cu zile aşteptând consultaţia la unicul cabinet de Neurologie din Policlinică
0La uşa singurului cabinet de neurologie din ambulatorul Spitalului Judeţean o găsim pe Stana Ciuplea, o femeie de 77 de ani. Deşi a primit trimitere de la medicul de familie în urmă cu trei luni, abia acum i-a venit rândul la consultaţia medicului specialist.
„Aveam des ameţeli. Până să ajung la doctor, mi s-a făcut rău, am căzut jos şi mi-am rupt piciorul", povesteşte pensionara în vârstă de 77 de ani.
Aşteptarea a fost şi mai lungă pentru o altă pacientă, Maria Lăcătuş.
„Poţi să mori până ajungi la doctor. Timp de şase luni am fost nevoită să-mi administrez singură ce medicamente am crezut de cuviinţă împotriva durerilor de cap. Acum mă simt la fel de rău", se plânge femeia care e şi invalidă.
Pentru cardiaci, perioada de aşteptare este şi mai mare, ajunge la jumătate de an. Una dintre explicaţiile pentru această anomalie este aceea că Galaţi există câte un singur cabinet pentru fiecare specialitate medicală, la care pacienţii pot fi consultaţi gratuit, în baza asigurării de sănătate, în ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă. Aceste cabinete deservesc toţi bolnavii din judeţ.
Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a „Adevărul” (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.























































