Bărbat ridicat de pe stradă şi încarcerat după ce şi-a bătut copilul. La ce pedeapsă l-au condamnat judecătorii
0Un bărbat de 45 de ani a fost închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Galaţi după ce Judecătoria Târgu Bujor la condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru rele tratamente aplicate minorului.
Joi, 3 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bereşti, au depistat, pe raza localităţii, un bărbat, de 45 de ani, din comuna Bălăbăneşti, pe numele căruia, Judecătoria Târgu Bujor emisese un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.
”Bărbatul, condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului a fost condus şi încarcerat la Penitenciarul Galaţi, în vederea executării pedepsei”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.