Apa potabilă va fi oprită miercuri timp de câteva ore în centrul oraşului Galaţi. Lista blocurilor afectate de restricţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întreruperea furnizării apei potabile este cauzată de o serie de lucrări la infrastructura urbană. Printre clienţii afectaţi de oprire se numără şi o serie de instituţii publice din zona Mazepa.

Miercuri, timp de 7 ore, gălăţenii care locuiesc în Mazepa 1 nu voir primi apă potabilă, din cauza unor lucrări. 

Potrivit SC Apă Canal, „În cadrul lucrărilor de investiţii executate de OBERCONS COMP SRL, lucrări care fac parte din obiectivul de investiţii al Primăriei municipiului Galaţi „Amenajare arteră de legătură strada Alexandru Lăpuşneanu – str. Roşiori, inclusiv parcare”, în data de 17.05.2017 se va executa cuplarea grupului de pompare din noul punct termic SC 14 – Mazepa I la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă, inclusiv montarea vanelor Dn150mm şi Dn100mm”.

Pentru execuţia acestor lucrări OBERCONS COMP SRL a solicitat sistarea apei, lucrările fiind imposibil de executat în alte condiţii. În consecinţă, în data de 17.05.2017, între orele  09.00–16.00 se va intrerupe alimentarea cu apă potabilă în zonă, fiind afectaţi locuitorii din blocurile G1, G2, G3, G4, D2, R5, BR16B, D1 şi agenţii economici aferenţi, plus două instituţii de învăţământ:  Şcoala Gimnazială nr. 28, Grădiniţa Luceafărul.

Societatea Apa Canal SA Galaţi a precizat că asigură numai asistenţa tehnică pe parcursul lucrărilor, execută manevrele specifice de golire/umplere reţea, închidere şi deschidere vane, precum şi spălarea reţelei de distribuţie la finalizarea lucrărilor de cuplare executate de către constructor.

„Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei", a precizat Apă Canal SA.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite