VIDEO Tudorel Trofin, viceprimar Focşani: „PSD vrea să înfiinţeze o altă societate care să administreze încălzirea oraşului, iar ENET să intre în faliment”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul liberal consideră un gest de normalitate faptul că reprezentanţii PNL în consiliul de administraţie al societăţii au ales să se retragă de la ENET după ce au constatat că societatea nu are şanse de redresare.

Ruperea Uniunii Social Liberale la nivel central se răsfrânge asupra relaţiilor politice din teritoriu. Liberalii din Focşani au început să demisioneze din funcţiile pe care le-au obţinut în urma negocierilor cu PSD.

Primii care au făcut un pas în spate sunt reprezentanţii PNL din conducerea societăţii locale de termoficare SC ENET Focşani. Viceprimarul liberal al municipiului Focşani, Tudorel Trofin, spune că ENET nu a primit sprijinul promis şi că gestionarea activităţii va fi lăsată PSD.

„S-a făcut o analiză economică şi nu se văd semne foarte bune pentru viitor. Sunt nişte imperfecţiuni în administrarea acestei societăţi, nu sunt semne foarte bune pentru revitalizarea şi punerea pe făgaş normal a acestei instituţii şi în lipsa ajutorului pe care trebuia să-l primim din mai multe locuri, inclusiv de la consiliul local şi Guvernul României, considerăm că prezenţa noastră în acel consiliu de administraţie nu ar face altceva decât să adâncească criza. Lăsăm soluţiile la PSD, cei care de fapt şi de drept au administrat această societate foarte mulţi ani în municipiul Focşani. Colegii noştri de la PNL au considerat că societatea se îndreaptă către un faliment inevitabil”, a precizat viceprimarul Focşaniului.

Acesta recunoaşte  că există alte interese pentru societate, care au substrat politic.

)

„Probabil colegii de la PSD au alte interese pentru  încălzirea centralizată a municipiului Focşani. Umblă discuţii pe surse că vor să înfiinţeze o altă societate prin care să administreze încălzirea centrală a municipiului Focşani şi ENET să intre în faliment.  Din gesturile pe care colegii mei le-au analizat înainte să demisioneze se pare că asta este soluţia pe care colegii de la PSD vor să o aplice”, mai precizează Tudorel Trofin.

La rândul său, reprezentantul în Adunarea Generală a Acţionarilor, de asemenea membru PNL,  consideră normală decizia colegilor săi de partid. Şi acesta le-ar putea urma exemplul în scurt timp.

image

„Motivele pentru care cei trei membri ai consiliului de administraţie şi-au înaintat demisia sunt unitare şi, se referă la diminuarea şanselor de a modifica substanţial nişte decizii care la momentul acesta depăşesc societatea, unele depăşesc şi capacitatea consiliului local Focşani de rezolvare, cele mai multe depind de Guvern, depind de instituţii ale statului care până la acest moment nu au putut fi sensibilizate pentru a se rezolva nişte probleme cronice cu care se confruntă ENET. Sigur că iau şi eu în calcul o asemenea decizie de a demisiona. Deocamdată, trebuie să funcţioneze acest consiliu de administraţie, locurile vacante trebuie ocupate iar ulterior pot să mă gândesc şi la o asemenea eventualitate,  în sensul că altcineva în locul meu ar putea debloca o situaţie care în momentul acesta este extrem de dificilă”, a precizat Romeo Seciu, reprezentantul consiliului local în AGA ENET.

)

Din vara anului trecut, SC ENET Focşani a fost condusă de reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal. Societatea de termoficare aparţine Consiliului Local Focşani şi, în urma negocierilor de la nivelul USL, conducerea acestei unităţi a revenit liberalilor. Astfel, PNL a obţinut postul de reprezentant al Consiliul Local în Adunarea Generală a Acţionarilor, 3 din 5 membri în Consiliul de Administraţie şi postul de director general.

În acest moment, societatea de termoficare din Focşani trece printr-o gravă criză financiară, cu datorii de peste 10 milioane de lei la furnizorul de gaze naturale.

Totodată, societatea trece printr-um amplu program de modernizare, realizat cu fonduri europene, în valoare de peste 30 de milioane de euro.

Cu toate acestea, abonaţii renunţă la serviciile societăţii, doar 50% dintre locuinţele din Focşani mai fiind racordate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice.

Mai puteţi citi:

Criză la societatea de termoficare ENET. Preşedintele Consiliului de Administraţie şi alţi doi membri şi-au dat demisia

Conducere politică la societatea de termoficare ENET Focşani


 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite