Tânără căutată noaptea în pădure, după ce şi-a anunţat familia că se sinucide. Cum au găsit-o poliţiştii
0Întâmplarea a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în comuna vrânceană Suraia, evenimentul fiind sesizat la 112.
Poliţiştii din Gologanu au fost sesizaţi joi noapte, pe la ora 2.00, de o tânără, în vârstă de 21 ani, din comuna Suraia, cu privire la faptul că sora sa de 19 ani i-a trimis un mesaj pe telefonul mobil, în jurul orei 23.00, din care reieşea intenţia acesteia de a se sinucide.
Poliţiştii au organizat echipe mixte şi, împreună cu sora tinerei de 19 ani şi un grup de prieteni ai acesteia, au început activităţile de căutare, ultimele informaţii fiind că ar fi plecat cu autoturismul în pădurea de pe malul râului Siret.
După aproximativ o oră de căutări, poliţiştii au găsit tânăra de 19 ani, aceasta fiind dezorientată, în stare de şoc.
La fata locului a fost solicitat un echipaj de ambulanţă, iar echipa medicală i-a acordat primele îngrijiri pentru a o stabiliza, ulterior aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean Sfântul Pantelimon Focşani, în vederea efectuării unor investigaţii de specialitate.
Tânăra a rămas internată, fiind în afara oricărui pericol.