Sorina Plăcintă şi-a făcut business cu angajaţi asiatici. 50 de confecţioneri din Sri Lanka lucrează pentru firma fostului ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina Bucuraş (Plăcintă)  FOTO: Ştefan Borcea
Sorina Bucuraş (Plăcintă)  FOTO: Ştefan Borcea

Firma Sorste, aparţinând Sorinei Bucuraş (Plăcintă), fost senator şi ministru al Tineretului şi Sportului, a adus în fabrica sa din Focşani forţă de muncă ieftină.

Sorina Bucuraş (Plăcintă), fost senator şi ministrul al Tineretului şi Sporturilor în Guvernul Boc, este patroana unei renumite fabrici de confecţii din Focşani, cu peste 600 de angajaţi.

De curând, producătorul de textile Sorste a decis să aducă forţă de muncă din străinătate, deşi în industria confecţiilor din Focşani, cam singura care nu s-a distrus după Revoluţie, lucrează în jur de 10.000 de persoane. Astfel, de curând, în fabrica fostului demnitar lucrează 50 de persoane aduse tocmai din Sri Lanka.

Asiaticii, consideraţi a fi o mână de lucru ieftină pentru orice angajator, au venit din Sri Lanka detaşaţi de la o altă fabrică. Dacă ar fi fost angajaţi direct de fabrica din România, angajatorul ar fi trebuit să le acorde salariul mediu pe economie.

focsani sorste

Sorina Bucuraş, patroana Sorste, nu a dorit să comenteze mai multe despre decizia de a aduce forţă de muncă din străinătate.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea confirmă că în fabrica fostului senator lucrează angajaţi din Asia.

"Pe noi ne-a înştiinţat că au fost detaşaţi în societate un număr de aproximativ 50 de persoane din Sri Lanka", ne-a declarat Eliza Botezatu, directorul ITM Vrancea.

Asiaticii sunt cazaţi în prezent pe teritoriul comunei Garoafa, în pensiunea care a aparţinut benzinăriei Edy Oil, imobil scos de proprietari la vânzare.

focsani sorste

"Sunt nişte persoane foarte liniştite. Nu am avut nicio problemă cu ei. Vin la biserică, pentru că noi avem şi un lăcaş de cult catolic pe teritoriul comunei, îşi fac aprovizionarea de la magazinele din sat, deci este bine", ne-a precizat primarul Gheoghe Maghiaru.

Societatea Sorste din Focşani este unul dintre cei mai importanţi producători de textile din România. În portofoliul de clienţi de marcă ai societăţii se află branduri de renume, precum Massimo Dutti, Luisa Spagnoli, Benetton, Zara, Kappahal.
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite