Şeful de la Protecţia Consumatorilor Vrancea, detaşat două săptămâni în control pe Litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alături de Dumitru Dilă, tot pe Litoral se va afla un alt comiar vrâncean, Romică Gavrilă, , acesta urmând să efectueze acţiuni de control în locaţia Jupiter.

În perioada 13 iulie – 26 iulie 2015,  Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vrancea are detaşaţi doi reprezentanţi în Comandamentul Litoral 2015. 

Este vorba de  Comisarul şef adjunct al CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) – CJPC Vrancea, ing. Dumitru Dilǎ,  care va asigura coordonarea locaţiei din Costineşti a Comandamentului şi de comisarul Gavrilă Romică, acesta urmând să efectueze acţiuni de control în locaţia Jupiter.

Comandamentul Litoral 2015  îşi  va desfăşura activitatea pe toată perioada sezonului estival, monitorizând activităţile de prestări servicii şi comercializare de produse desfăşurate pe Litoralul românesc al Mării Negre.

Consumatorii vrânceni care îşi vor petrece vacanţa la mare pot apela pentru a reclama neconformităţi ale produselor sau serviciilor  sau orice greutăţi întâmpinate din partea operatorilor economici de pe litoral în locaţiile: în staţiunea Mamaia, Hotel Venus, telefon 0241/831.933;  în Costineşti, Hotel Royal, telefon 0241/734.910; Hotel California din Cap Aurora, telefon 0241/731.900.
     
  Comisarul şef adjunct al CRPC Regiunea Sud-Est (Galaţi) – CJPC Vrancea,  Dumitru Dilǎ,  spunecă se vor face verificări în unităţile de cazare, unităţile de alimentaţie publică, terase, fast-food-uri, dar vor fi verificate şi serviciile de agrement, serviciile de închiriere şezlonguri pe plajă sau articole sportive, comercializarea produselor specifice sezonului estival: produse cosmetice de protecţie solară, ochelari de soare, costume de baie, saltele şi alte articole de plajă etc.

„Dată fiind experienţa mea de peste 10 ani de control şi coordonare a inspecţiei pe Litoral, sunt convins că vom asigura respectarea normelor de protecţie a consumatorilor şi reducerea la minim a riscurilor care  pot face dintr-o vacanţă  de vis un calvar.  Totodată, îi vom sprijini şi consilia pe toţi consumatorii de pe Litoral asupra drepturilor pe care le au şi unde pot face reclamaţii în cazul în care problemele pe care le întâmpină nu pot fi soluţionate pe loc. Îi rog pe toţi consumatorii să fie pretenţioşi, atenţi, să se informeze suplimentar dacă au dubii în legătură cu un aspect sau altul, să sesizeze orice problemă care li se pare importantă, să fie activi în protejarea sănătăţii şi intereselor lor sau ale celorlalţi consumatori”, a precizat Dumitru Dilă.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite