Raluca Diaconescu a jucat alături de „galacticele” de la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face parte din echipa de handbal „LPS Academica Focşani", a jucat alături de campioanele de la Oltchim şi s-a calificat în etapa judeţeană a olimpiadei de limba română.

Fire sociabilă şi extrem de ambiţioasă, Raluca Diaconescu este o susţinătoare înfocată a sportului. În urmă cu patru ani, pe când era elevă a Şcolii „Anghel Saligny" din Focşani, a fost cooptată în echipa de handbal, sub îndrumarea profesorului Valentin Roşu. Primul contact adevărat cu sportul de performanţă l-a avut însă atunci când antrenoarea Doina Ene i-a făcut propunerea de a juca în ehipa „LPS Academica Focşani", pe poziţia de inter stânga.

După o serie de antrenamente riguroase a început să participe la Campionatul Naţional de Handbal, reuşind să se califice la turneul semifinal din Bucureşti. De asemenea, meciurile amicale cu echipe din Galaţi, Buzău sau Constanţa i-au oferit oportunitatea de a acumula experienţă în teren şi de a învăţa numeroase tactici de joc.

Demonstativ alături de „galactice"

„Îmi place foarte mult handbalul, deoarece este un sport de echipă şi mă bucur că am o relaţie deosebită cu celelalte colege şi cu doamna antrenoare. Practicarea acestui sport m-a ajutat să capăt mai multă forţă şi, de ce nu, mai multă încredere în mine. De asemenea, programul şi antrenamentele stricte m-au făcut să fiu mai organizată şi să respect regulile", mărturiseşte tânăra.

Acum, Raluca şi jucătoarele de la „LPS Academica Focşani" se pregătesc pentru cel de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de Handbal din acest an, care va avea loc luna viitoare, la Bucureşti.

„Avem parte de susţinerea sponsorului Emil Crihană, patronul unei firme de construcţii, care ne asigură toate echipamentele sportive şi căruia ţin să-i mulţumesc pe această cale", mai spune Raluca.

Când vine vorba de modele, Raluca spune că o admiră pe Adina Meiroşu, handbalistă de valoare în cadrul echipei Oltchim, Cristina Neagu şi Adriana Nechita numărându-se de asemenea printre jucătoarele preferate.

„Chiar săptămâna trecută am avut şansa de a juca alături de fetele de la Oltichim, atunci când au susţinut un meci demonstrativ la Sala Polivalentă din Focşani. Pot spune că au un joc impecabil, cu multe tactici care le aisgură succesul. Anii de pregătire îşi spun cuvântul", conchide Raluca.

Olimpică la română

Pe lângă performanţele din sport, Raluca are rezultate deosebite şi la şcoală. Elevă în clasa a X-a la Colegiul Economic „Edmond Nicolau", a reuşit să se califice la etapa judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română, fiind atrasă şi de contabilitate.

Ce proiecte de viitor ai?

Vreau să mă ţin de handbal şi după absolvirea liceului şi cine ştie, prin multă muncă, poate o să am şansa de ajunge şi la echipa naţională. De asemenea, vreau să urmez Facultatea de Finanţe - Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Ce părere ai despre modul în care sunt trataţi sportivii în România?

În ultima perioadă, handbalului i s-a acordat o atenţie deosebită, având în vedere că echipa Oltchim a adus bronzul acasă şi că avem cea mai bună jucătoare din lume. Cred că această performanţă îi motivează şi pe ceilalţi sportivi să muncească mai mult pentru a ajunge la nivelul lor.

Ce-i place

Îmi place foarte mult să ascult muzică, să dansez, să ies cu prietenii, să socializez şi, când am timp, ador să navighez pe internet. De asemenea, îmi place să călătoresc, tocmai de aceea de fiecare dată merg cu mare plăcere în cantonamente. Ador marea şi îmi place foarte mult să stau la soare.

Ce nu-i place

Nu-mi place să mi se spună pe un ton impunător ce să fac. Sunt adepta lucrurilor făcute din plăcere şi nu din obligaţie. Nu suport să fiu minţită şi detest zilele friguroase de iarnă.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite