Politicienii şi slujitorii lui Dumnezeu, legaţi ombilical şi la Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprişan, sărutând mâna preotului la o sfinţire a unei instituţii
Marian Oprişan, sărutând mâna preotului la o sfinţire a unei instituţii

Campaniile electorale au fost de fiecare dată un bun prilej pentru politicieni să tragă foloase pe urma slujitorii în sutane şi invers.

Întotdeauna, preoţii s-au implicat, mai subtil, ai pe faţă, în susţinerea politicienilor, indiferent de culoarea or politică. Atât la oraşe, dar mai ale la ţară,  „trimişii lui Dumnezeu" pe pământ au un rol important în a mobiliza enoriaşii să meargă la vot şi să aleagă pe „cine trebuie".

Un caz elocvent în sprijinul celor afirmate de noi este cel al preoţilor Florică Hanganu şi Nicolae Poiană, ambii din comuna Suraia, care la alegerile locale din 2012 îşi îndemnau enoriaşii să-l voteze pe primarul în funcţie pentru că a ajutat biserica.

"Am găsit sprijin întotdeauna când au fost probleme de rezolvat. La începutul mandatului, domnul primar a obţinut o sumă importantă de bani de la Guvern şi am făcut o casă de prăznuire, cu câteva camere. Aici vrem să avem grijă de 12 bătrâni necăjiţi din sat cărora le vom oferi cazare şi masă, ce vor fi suportate de parohie, iar Primăria ne va sprijini să angajăm două persoane care să aibă grijă de aceşti bătrâni. Îmi doresc din tot sufletul ca domnul Grosu să fie primar în continuare pentru a putea duce la bun sfârşit proiectele începute. O urgenţă care ar fi de rezolvat în viitorul apropiat la noi la biserică este o centrală, pentru că în iarnă din cauza gerului a crăpat. Oricum, primarul este la sufletul nostru", spunea preotul Florică Hanganu într-un oficios de campanie al primarului.

Este adevărat, slujitorii bisericii sunt alături de politicieni atunci când aceştia au cea mai mare nevoie, însă trebuie ştiut faptul că sprijinul lor nu este unul necondiţionat.

De aproape 15 ani, în Focşani s-au pus bazele construirii unei catedrale, o lucrare complexă în care administraţia şi afaceriştii de partid şi-au dat mână. Începută în aul 2002, construcţia catedralei „Cuvioasa Parascheva” a fost dată afaceristului Corneliu Prunache, un apropiat al baronului de Vrancea Marian Oprişan, care în acea perioadă câştiga pe bandă rulantă contract după contract în Vrancea.

Pentru că s-au înregistrat nereguli cu banii, în sensul că poliţia a descoperit că protoieria i-a decontat firmei lui Prunache bani pentru lucrări neefectuate sau materiale inexistente, în valoare de peste trei miliarde de lei, cazul a intrat în atenţia DNA.

Între timp, firma lui Prunache a dat faliment iar lucrarea a încăpăt pe mâna societăţii General Construct, iar finalizarea construcţiei Catedralei este încă un vis îndepărtat. Cu toate acestea, preotul paroh de la viitoarea Catefrală nu mai conteneşte cu laudele la adresa lui Oprişan.

1

"Dumnezeu a rânduit să mă întâlnesc cu preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, domnul Marian Oprişan, care a promis că va aloca fonduri. Şi nu s-a oprit doar la alocarea de fonduri pe parcursul anului 2007. În mod constant, anual, atât cât şi bugetul Consiliului Judeţean sau al Consiliului Local Focşani au permis, a alocat fonduri pentru construcţia Catedralei, astfel încât astăzi avem zidurile catedralei înălţate până la începerea acoperişului, turlele mici finalizate, sunt pe acoperişul Catedralei, turla mare e confecţionată, urmând ca anul acesta să o urcăm la locul ei“, spune preotul paroh Florentin Răuţă într-un interviu pe care Marian Oprişan l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Şi ca să vă mai arătăm că biserica se sprijină pe administraţie şi pe banii contribuabililor, în luna octombrie 2013 Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a trimis o adresă lui Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, în care îi solicită nici mai mult, nici mai puţin decât zece contribuţii pentru personalul neclerical, la nivelul salariului minim pe economie, plus plata contribuţiilor la stat.

Arhiepiscopia îşi motivează solicitarea prin faptul că din cauza crizei economice, oamenii nu mai au bani să susţină parohiile de care aparţin.

Domnule Preşedinte, vă aducem la cunoştinţă că Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei are în subordinea sa 7 Protoierii, 32 de aşezăminte monahale şi 637 de parohii, multe dintre acestea cu un număr mic de familii, care, din cauza sărăciei, nu pot susţine financiar unitatea de cult de care aparţin. Având în vedere rolul Bisericii în istoria şi cultura poporului român, precum şi calitatea acesteia de factor de echilibru social, mai cu seamă în aceste vremuri de criză economică; Luând în considerare faptul că Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, de-a lungul vremii, şi-a adus contribuţia la dezvoltarea patrimoniului cultural; Ştiut fiind că ierarhii şi preoţii de astăzi continuă lucrarea de propăşire cultural-spirituală şi de menţinere a unităţii Neamului; Vă rugăm Domnule preşedinte, să analizaţi, cu bunăvoiţă, posibilitatea suplimentării unui număr de 10 contribuţii pentru personalul neclerical la nivelul salariului minim pe economie, în vigoare pentru anul 2013, plus cotele aferente, în procent total de 27,768%”, se arată într-o adresă trimisă la Consiliul Judeţean Vrancea şi semnată de consilierul bisericesc Vespasian Negoiţă şi de contabilul şef al Arhiepiscopiei, Claudia Sava.

Nu mai vorbim despre milioanele de lei care merg anual din bugetul local al municipiului Focşani către bisericile din oraş, ca urmare a solicitării de ajutoare băneşti de către preoţi.

Acestea sunt doar câteva aspecte care confirmă legăturile strânse dintre politic şi biserică.

Mai puteţi citi:

Agenţi electorali în sutană

„Acatiste” din bani publici la bisericile din Focşani

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, cu mâna întinsă după bani la Marian Oprişan


 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite