O ambulanţă cu trei pacienţi s-a răsturnat pe E85, în Vrancea. O femeie intubată a murit VIDEO

0
0
Ambulanţa s-a răsturnat la Mărăşeşti
Ambulanţa s-a răsturnat la Mărăşeşti

Traficul în zonă este blocat pe sensul către Focşani, iar circulaţia se desfăşoară alternativ. La faţa şocului sunt atât poliţişti, cât şi cadre ISU Vrancea.

Pompierii militari au intervenit marţi, 16 februarie, în jurul orei 20:00, la un accident rutier produs pe DN 2 E85, pe raza oraşului Mărăşeşti. O ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Buzău, ce efectua un transfer interclinic către secţia ATI a Spitalului Buhuşi, cu o pacientă în vârstă de 75 ani, intubată, s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost mobilizate 4 echipaje de pompieri cu: 1 autospecială de descarcerare, 2 ambulanţă SMURD şi 1 autospecială de intervenţie, precum şi 2 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea  (SAJ).

"La sosirea echipajelor de intervenţie la faţa locului, şoferul ambulanţei şi asistentul medical se autoevacuaseră. Pompierii au extras din habitaclu medicul şi pacienta, ambele persoane aflate în stare de inconştienţă. Din nefericire, pacienta a fost declarată decedat. Medicul, persoană de sex feminin, în vârstă de 60 ani de ani, politraumatizat prin accident rutier, a fost preluat şi transportat la Unitatea Primiri Urgenţe Focşani, de către un echipaj SAJ Vrancea. Şoferul ambulanţei care prezenta traumatism la umărul drept şi asistentul medical care a suferit atac de panică au fost asistaţi la faţa locului de către paramedici şi echipajele SAJ", potrivit ISU Vrancea.

Vă mai recomandăm:

Un şofer a murit într-un teribil accident în Vrancea. El a întors maşina pe E85 şi a fost lovit în plin

O femeie a intrat cu maşina într-un cap de pod şi a murit

Focşani


Ultimele știri
Cele mai citite