Localitatea din România reconstruită de la zero după Marele Război. A ajuns apoi una dintre cele mai moderne din ţară

Satul Mărăşti, din comuna vrânceană Răcoasa, a fost distrus complet în bătălia care a avut loc între 22 iulie şi 1 august 1917, din Primul Război Mondial. În patru ani, prin implicarea regelui Ferdinand, localitatea a devenit cea mai modernă din România, cu facilităţi pe care nici azi nu le au multe localităţi.

Bătălia din satul Mărăşti care a avut loc între 22 iulie şi 1 august 1917, din Primul Război Mondial,  a însemnat o victorie de moral pentru armata română în disputa cu Armata a 9-a Germană.

A fost o operaţiune ofensivă a armatei române şi armatei ruse cu scopul de a încercui şi distruge ofensiva germană, soldată cu victorie, dar plătită cu sângele a 1.469 morţi, 3.052 de răniţi şi distrugerea satului Mărăşti.

Pentru a înlătura posibilitatea dispariţiei a satului de pe harta ţării, precum şi pentru a aduce un omagiu eroilor ce şi-au vărsat sângele pentru apărarea patriei, a fost constituită Societatea Mărăşti,  din dispoziţia generalului Alexandru Mărgineanu.

Ulterior, generalul Averescu a sprijinit ideea, propunând la 5 decembrie crearea Societăţii Mărăşti.

“În cea mai glorioasă bătălie dată de la începutul campaniei de trupele Diviziei a III-a, s-a eliberat la 11 iulie 1917 satul Mărăşti din mâinile duşmanilor. Bravele noastre trupe au mai eliberat în acea memorabilă bătălie şi alte sate, Însă nici unul n-a suferit de pe urma barbariei duşmane ca satul Mărăşti. Nu mai este satul Mărăşti de altădată. Este o adevărată ruină. Avem, deci, înalta îndatorire morală şi patriotică de a pune pe picioare acel sat. Înaintea tuturor, noi care l-am cucerit, trebuie să luăm iniţiativa înjghebării unui fond cu care mai târziu să se înalte un sat şi mai frumos, şi mai mare. Doresc ca prima contribuţie să fie dată de ofiţerii şi subofiţerii şi soldaţii Diviziei a 111-a, după care fondul va fi sporit prin contribuţia populaţiei române", a arătat Alexandru Mărgineanu.

Societatea Mărăşti a fost recunoscută de către regele Ferdinand ca persoană morală şi juridică. În Statutul Societăţii se consemnau dezideratele, şi anume înălţarea unui monument comemorativ şi reconstruirea satului Mărăşti.

Cinci ani de muncă

“În primii doi ani de la înfiinţare, Societatea a fost în imposibilitate de a-şi realiza dezideratele propuse în Statut, o piedică destul de mare constituind-o continuarea războiului. Abia din anul 1919 au început lucrările de refacere a satului, prin înfiinţarea unui Serviciu Tehnic în care au fost cooptaţi arhitecţi, ingineri, proiectanţi, printre care se număra arhitectul George Cristinel şi Pandele Şerbănescu. Din anul 1920 conducerea şantierului a fost încredinţată în exclusivitate lui Pandele Şerbănescu. Datorită eforturilor Societăţii, satul a devenit în scurt timp un sat modern: s-au ridicat case noi la construirea cărora s-a folosit cărămidă de la fabrica din satul Gogoiu (aparţinător de Mărăşti), s-au refăcut casele mai puţin deteriorate, s-au dat în folosinţă o uzină electrică şi una hidraulică reuşindu-se astfel să se asigure apa necesară locuitorilor, s-a construit o biserică şi un local de şcoală nou. Paralel se depuneau eforturi pentru a se înălţa şi mausoleul ce trebuia să adăpostească criptele eroilor.”, spune istoricul Lelia Pavel în lucrarea cronica Vrancei.

Practic, în 1924, după cum relatau publicaţiile acelor timpuri, satul Mărăşti era complet schimbat la faţă.

“În Mărăşti erau şosele bine întreţinute şi tot satul bine orânduit, sistematizat, pe dreapta şi stânga şoselei principale, case de diverse forme moldoveneşti, făcute din cărămidă, cu largi ceardacuri în faţă, cu ferestre mari, iar de jur împrejur grădiniţe pline cu flori. La o primă vedere a vizitatorilor se pot observa 25-30 de case, pe care fericiţii locuitori le-au primit gratuit de la Societatea Mărăşti, restul caselor locuitorilor au fost refăcute şi amenajate ca şi cele noi.  Spre centrul satului, ochii erau furaţi de frumoasa biserică a cărei piatră fundamentală a fost pusă de Societatea Mărăşti în 1928, în prezenţa reginei Maria, a prinţului Nicolae şi a mareşalului Averescu. Biserica poartă hramul zilei de naştere a Maiestăţii sale Regina Maria Magdalena. În interior, biserica impresionează prin bogăţia sculpturii sfântului altar şi prin măreţia picturii, operă de mare valoare făcută de pictorul bucureştean Ionel Ioanid”, menţionează istoricul focşănean Florin Dârdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Reconstrucţia a costat 20 de milioane de lei

Potrivit istoricului, după toate  informaţiile, Societatea Mărăşti a cheltuit pentru construirea acestor lucrări aproape 20 de milioane de lei, bani foarte mulţi pentru acea vreme, adunaţi de la diferite serbări, chete, donaţii şi cotizaţii.

Dincolo de acest lucru, la Mărăşti s-a reuşit construirea unui mausoleu în cinstea eroilor  morţi pe câmpul de bătaie.

Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928 în prezenţa Reginei Maria şi a unei impresionante asistenţe iar ucrările au fost finalizate în anul 1938.

La subsolul mausoleului se află criptele în care sunt depuse osemintele militarilor români, ruşi şi germani, participanţi la Primul Război Mondial, în total 5.342 de eroi, din care foarte puţini au fost identificaţi. Alături de aceştia, subsolul mai adăposteşte şi criptele în care sunt înhumaţi ofiţerii români căzuţi în bătălia de la Mărăşti.

Ulterior, aici au fost depuse sarcofagul mareşalului Alexandru Averescu şi criptele generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu.

“Aceste cripte sunt construite la o adâncime de circa 6 m, în formă de E, luat de la cuvântul Evanghelie. Se coboară în respectivele cripte câteva trepte, într-o mare sală bogată în sculptură cu diferite motive luate din istoria biblică. În faţă, spre răsărit, se ridica un mic altar, în fundul căruia este un basorelief reprezentând pe mântuitorul Isus Christos pe cruce, iar pe capul lui cade o puternică rază de lumină a soarelui, ce îl scoate în relief, impresionandu-te adânc. În faţă, o criptă mare cu două sarcofage, cu patru firide rezervate ofiţerilor superiori, comandanţi de mari unităţi, apoi o firidă mare în care se vor pune, în mici sicrie de metal, osemintele ofiţerilor identificaţi, iar în mijocul sălii mari un mare sarcofag rezervat, cât mai târziu, trupului fostului comandant al armatei victorioase de la Mărăşti”, mai menţionează istoricul Florin Dârdală.