Istorie și natură în Ținutul Vrancei. Cele mai importante obiective culturale și turistice FOTO
0Județul Vrancea este un tărâm înzestrat cu istorie, povești și natură bogată, toate elementele necesare unei vacanțe de neuitat. Este o zonă importantă etnografică și istorică.
Obeliscul din Focșani, opera marelui sculptor Ion Jalea
Focșaniul este considerat orașul Micii Uniri. Până în 1859, hotarul între Moldova și Țara Românească, practic, jumătate din oraș făcea parte dintr-o regiune, Moldova, și cealaltă parte din Muntenia, hotarul fiind stabilit de râul Milcov. În cinstea evenimentului de la 1859, în centrul civic al Focșaniului a fost construit în anul 1976 un obelisc, care este opera celebrului sculptor român Ion Jalea.
Acesta are o înălţime de 19,64 metri, baza octogonală este înaltă de 1,4 metri, în trei trepte placate cu granit roşu, peste care se ridică un tor de bronz înalt de 2,24 metri. Pe tor se desfăşoară un basorelief înfăţişând în prim plan, spre sud, pe Alexandru Ioan Cuza înconjurat de Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Boerescu, Vasile Alecsandri şi alţi fruntaşi unionişti de la 1859, iar spre nord un muntean şi un moldovean strângându-şi mâinile în faţa bornei de hotar, remarcându-se în basorelief şi deputatul răzeş Moş Ion Roată.
Teatrul și Ateneul, embleme culturale
Cele două clădiri emblematice pentru Focșani au fost construite din banii unui filantrop care a avut ca deviză „Totul pentru neam și cultura lui“. Este vorba de Gheorghe Pastia, care s-a remarcat în Războiul de Independență, fiind decorat cu cele mai înalte distincţii ale armatei.
Acesta a donat 570.000 de lei pentru executarea lucrărilor de construcţie şi de amenajare interioară a teatrului care îi poartă numele, terenul fiind pus la dispoziţie gratuit de municipalitatea oraşului Focşani. Lucrările pentru construirea clădirii au început în anul 1909, piatra fundamentală fiind pusă la 11 septembrie, iar inaugurarea imobilului s-a făcut pe 22 noiembrie 1913 cu spectacolul „Fântâna Blanduziei“ de Vasile Alecsandri, în montarea Companiei Dramatice a Teatrului Naţional din Iaşi, aflată sub conducerea lui Mihail Sadoveanu.
Teatrul din Focşani era o adevărată operă arhitectonică, rivalizând doar cu teatrele din Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Cernăuţi. Acest lucru a făcut ca în perioada interbelică oraşul să găzduiască cele mai importante trupe de teatru din ţară. Pentru ca oraşul să găsească resurse de întreţinere a teatrului, maiorul Pastia a decis să finanţeze şi lucrările de construcţie şi amenajare interioară a unui Ateneu Popular.
În anul 1927 începe construirea acestui edificiu, după planurile arhitectului Frederich Mandel, care a construit o clădire în stilul neobrâncovenesc, cu subsol, parter şi etaj care este azi un adevărat lăcaș de cultură.
Satul din crângul donat de Carol I
Crângul Petrești este o zonă împădurită de 130 de hectare, aflată la patru kilometri de Focșani, fiind principalul spațiu de agrement. O parte din crâng este o zonă protejată, fiind o rezervaţie de arhitectură şi tehnică populară vrânceană. 41 de hectare se află în proprietatea municipalității Focșani, printr-o donaţie făcută de Regele Carol I. Suprafața este administrată în prezent de Consiliul Județean Vrancea, care a amenajat zona pentru agrement.
Muzeul satului vrâncean cuprinde câteva zeci de gospodării complete, anexe, instalații tehnice țărănești, instituții administrative și sociale din secolul al XIX-lea. Secţia de etnografie din Crângul Petreşti a fost inaugurată în anul 1978, apărând ca o necesitate culturală de mare importanţă pentru păstrarea şi punerea în valoare a patrimoniului etnografic al judeţului Vrancea. Prin structura sa, Secţia etnografică a fost gândită ca un sat vrâncean cu tipicul său.
Amplasată în cadrul natural al pădurii Petreşti, secţia cuprinde 73 de construcţii autentice grupate în 32 de complexuri cu peste 6.000 de obiecte diferite. Gospodăriile au fost prezentate pe zone: montană, de deal şi de şes şi pe tipuri tradiţionale. Interioarele acestor gospodării cuprind o varietate de piese cu o motivaţie ornamentală specifică, bogată şi impresionantă prin forţa de expresie şi coloritul natural. Ca trăsătură comună a obiectelor expuse se remarcă îmbinarea armonioasă a laturii funcţionale cu cea estetică şi artistică.
Vrancea, ținutul mausoleelor. Are cele mai multe din România
Zona Vrancei este unică în țară și pentru cele patru mausolee închinate eroilor din Primul Război Mondial, nefiind alt județ cu atât de multe osuare. Motivul: pe aceste meleaguri s-au purtat principalele bătălii de pe Frontul de Est în 1917.
Mausoleul Mărășești. Considerat a fi unul dintre cele mai impunătoare monumente din ţară, Mausoleul de la Mărăşeşti, pe frontispiciul căruia stă scris „Întru slava eroilor neamului“, a fost construit pe locul în care, în vara anului 1917, armata română i-a ţinut piept cu eroism celei germane. În confruntările de la Mărăşeşti au murit 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, în prezent mausoleul adăpostind nu mai puţin de 5.073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi nouă cripte comune.
Inaugurarea Mausoleului s-a făcut la 18 septembrie 1938, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a numeroase oficialităţi. În centrul Mausoleului de la Mărăşeşti se află sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la data de 21 iulie 1919, fost Prim Cavaler al Legiunii de Onoare, decorat cu Steaua României şi cu Ordinul „Sfântul Gheorghe şi Sfânta Ana“ al Ţarului Rusiei.
Mausoleul Mărăşti. Construcţia mausoleului începută în anul 1928 s-a întins pe mai mulţi ani, desfăşurându-se în etape. Ea s-a încheiat în anul 1938, iar între anii 1940-1941 au avut loc reînhumările osemintelor eroilor. Cauzele care au tergiversat finalizarea construcţiei într-un termen mai scurt s-au datorat în primul rând lipsei de fonduri, costul acesteia fiind uriaş pentru perioada de după război.
Mausoleul propriu-zis a fost înălţat după planurile arhitectului Pandele Şerbănescu. La subsolul mausoleului se află criptele în care sunt depuse osemintele militarilor români, ruşi şi germani, în total 5.342. Aceste cripte au fost închise cu geamuri de cristal și decorate, după desenele Reginei Maria, cu îngeri cu aripile larg desfăcute și cu ornamente florale. De asemenea, aici a fost depus sarcofagul mareşalului Alexandru Averescu.
Mausoleul Soveja. Opera arhitectului George Cristinel, construirea Mausoleului, a cărui piatră fundamentală a fost pusă din iniţiativa Societăţii „Văduvele de Război“ şi „Cultul Eroilor“ în anul 1923, a durat până în anul 1928, când s-au acoperit nişele cu plăcile de marmură cu numele eroilor şi a fost inaugurat în anul 1929. Aici se organizau comemorări ale eroilor, aşa cum s-a întâmplat în anul 1938, cu ocazia celor 21 de ani ce s-au scurs de la bătăliile desfăşurate pe Valea Şuşiţei în anul 1917.
În interior se află criptele în care au fost reînhumaţi 528 de români, ruşi, germani, austrieci şi unguri. În faţa criptelor s-au montat plăci de marmură pe care s-au inscripţionat numele celor înhumaţi. Osuarul adăposteşte osemintele a 1.612 ostaşi neidentificaţi. Numărul militarilor germani comemoraţi este de 279, înhumaţi în anul 1917.
Mausoleul Focşani. Monumentul a fost ridicat în sudul oraşului şi amplasat în partea de est a parcului care, pentru protecţie, a fost împrejmuit cu gard din fier forjat. Construcţia mausoleului din Focşani a fost începută încă din anul 1925.
Ridicarea Mausoleului-Osuar din Focşani s-a dovedit a fi destul de anevoioasă şi a necesitat un mare efort în a asigura sumele necesare. În întreaga ţară se făceau eforturi deosebite pentru ridicarea însemnelor de cinstire a Eroilor Neamului căzuţi pe câmpurile de luptă din timpul Războiului de Reîntregire a României. „Aici odihnesc 581 ostaşi necunoscuţi“, s-a înscris pe marmura albă de pe cripta centrală.
Veșnicul foc viu
Rezervaţia naturală Focul Viu este situată în inima satului Andreiaşu de Jos, Vrancea, pe o suprafaţă de aproape 40 de hectare. Este considerat a fi cel mai extins câmp de „focuri vii“ din ţară, atât ca întindere, cât şi ca debit de metan, respectiv 50 de tone pe an. Numai prin șase dintre orificiile analizate s-a stabilit că sunt emanate anual aproximativ 24 de tone de gaz metan. Pe lângă metan, din sol mai ies şi alte gaze precum dioxidul de carbon, azotul şi heliul.
Nu se cunoaşte o dată de atestare a acestui fenomen, se spune doar că este foarte vechi încât ar fi rezultatul unei erupţii vulcanice. Mărturie stau descoperirile arheologice, cercetările făcute la suprafaţă care au dat la iveală unelte de muncă sau de luptă ce au ca materie primă rocile vulcanice.
Spectacolul focurilor vii este magnific, mai ales în timpul nopţii. Flăcările ce ies în mod misterios din pământ pot fi interpretate şi ca un semn de avertizare în caz de seism, spun localnicii. Flacăra are până la 45-50 de centimetri înălţime, este slab colorată ziua, mai evidentă în amurg, accentuându-i-se intensitatea la coborârea nopţii. Din 1973, zona ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi în judeţul Vrancea a fost declarată rezervaţie geologică.
Raiul vrâncean
Localizate în apropierea cascadei Putna, Cheile Tișiței au aspectul unui canion și sunt supranumite Raiul Vrâncean. Turiştii care vor să evadeze din agitaţia oraşului, la sfârşit de săptămână sau în vacanţă, au posibilitatea de a petrece clipe de vis, într-un decor extraordinar.
Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei este o arie protejată ce se întinde pe 8 kilometri, la 850 de metri altitudine. Traseul începe din staţiunea turistică Lepşa, de pe şoseaua principală a DN2D Focşani-Tulnici. Acolo pot fi admirate în voie floarea de colţ, considerată regina florilor, teiul sălbatic, brusturele negru, diverse specii de brazi, pini şi ferigi.
Păstrăvul se zbenguie în voie în apele Tişiţei, capra neagră se fereşte, timidă, de turişti, pasărea-fluture zboară în voie din brad în brad, iar râsul, jderul, ursul brun şi lupul sălăşluiesc în zonele neumblate. Printre frumuseţile rezervaţiei se află şi stâncile denumite popular de localnici în trecut Căciulata de Vrancea şi Cuşma Tişiţei.
Oamenii locului spun că, în trecut, Cheile Tişiţei erau traseul pe care austriecii cărau material lemnos, dovadă fiind tunelurile de la capătul rezervaţiei. Puţin mai sus se află izvoarele de apă sulfuroasă, sănătate curată, cum obișnuiesc a spune localnicii. Cheile Tişiţei oferă un spectacol de neuitat: stânci colţuroase, arbori înalţi şi o privelişte parcă scoasă din tablouri. Cu toate acestea, turiştii trebuie să fie precauţi în drumul lor spre locul unde se află formaţiunile, deoarece terenul devine pe alocuri din ce în ce mai accidentat. Văile sunt înguste, cu o mare energie de relief, având pe alocuri aspect de canion.
Minunea de la Dălhăuți
Mănăstirea Dălhăuți se număra printre cele mai vechi lăcaşuri de cult vrâncene. Aflată pe teritoriul comunei vrâncene Cîrligele, este cunoscută în ţară şi pentru Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, care are o istorie de secole extrem de interesantă. Legenda acestei icoane spune că ar fi una dintre cele şapte icoane pictate de însuşi Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Icoana este unică și prin faptul că Maica Domnului apare ţinând pruncul în braţe în partea dreaptă, cu capul lăsat mult asupra Fiului.
În timpul regimului comunist, între anii 1970 și 1990, Icoana Făcătoare de Minuni de la Dălhăuți a fost transferată la Muzeul de la Posada, apoi la Muzeul de Artă de la București. Prin străduința maicii starețe de atunci, regretata Emilia Focșa, icoana a fost readusă la Mănăstirea Dălhăuți. Aceasta a fost dusă în urmă cu mai mulți ani și la Centrul de Restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului, unde s-a desfăşurat un amplu proiect de restaurare, fiind investigată chimic, biologic şi fizic pentru a argumenta ştiinţific vechimea şi valoarea ei.
„Lacul cu plămână“
Unul dintre cele mai frumoase locuri din Vrancea este Lacul Negru, aflat în Rezervaţia Naturală Cheile Nărujei. Este o zonă aproape necunoscută de către om şi puţin exploatată de oamenii de ştiinţă. Practic, prezenţa omului în acel loc este foarte redusă din cauza accesibilităţii dificile pe care o conferă terenul.
Lacul, care se întinde pe o suprafaţă nu mai mare de 10.000 de metri pătraţi şi care are o adâncime de şapte metri, s-a format în urma unei alunecări de teren. Martori ai acestor alunecări sunt chiar trunchiurile de molid scufundate, ce sunt vizibile prin luciul apei. Localnicii îl ştiu de „Lacul cu plămână“, pentru proprietăţile curative în bolile de plămâni ale unei plante care creşte aici, însă acest lucru nu a fost deocamdată dovedit ştiinţific.
Ceea ce constituie cu adevărat un unicat în Munţii Vrancei şi chiar în ţară este faptul că aproape jumătate din suprafaţa lacului este acoperită de o turbărie activă, ancorată în special de malul stâng. Restul lacului este format dintr-un plaur plutitor, în grosime de până la un metru, sub care se găseşte apă. Peştii nu au nicio şansă de supravieţuire în acest lac deosebit de curat, din cauza unor specii de tritoni care curăţă orice formă de viaţă din apă. Lacul Negru este alimentat în permanenţă de izvoare proprii, precum şi de un izvor cu totul aparte provenind din grohotişurile Dealului Negru, constituind practic cel mai important şi mai caracteristic element hidrografic şi de habitat al ariei protejate din zona Dealului Negru, situat între vârfurile Dealul Negru şi Bulboace.
Păstrăvăria de la Lepșa
Aflată la 75 de kilometri de Focşani, cu deschidere la DN2D, aproape de graniţa cu judeţul Covasna, păstrăvăria are o istorie de 65 de ani şi produce anual în jur de zece tone de păstrăv-curcubeu, un peşte cu calităţi nutritive valoroase, extrem de rezistent la boli şi care se adaptează uşor la factorii de mediu. Unitatea din zona extraordinar de pitorească a judeţului se află în administrarea Direcţiei Silvice Vrancea şi aici există nu mai puţin de 19 bazine, dar şi o maternitate unde sunt ţinuţi puieţii de păstrăv, întinse pe o suprafaţă de peste 3.200 de metri pătrați.
Practic, este cea mai importantă sursă de aprovizionare cu păstrăv din tot judeţul, iar principalii clienţi sunt turiştii care vizitează zona. Turiştii nu zăbovesc aici doar pentru a cumpăra peşte, ci au posibilitatea de a se plimba pe lângă bazinele cu păstrăv şi chiar să hrănească puietul, sub supravegherea angajaţilor. Este important de precizat că păstrăvăria se alimentează cu apă din trei surse naturale, respectiv din râurile Putna, Lepşa şi Streiu.
Se încarcă comentariile...
