Focşani: Adrian Toma are 174 de meciuri în liga I la fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A jucat aproape nouă ani în liga naţională, la Oţelul Galaţi şi Poli Iaşi. La 33 de ani, este antrenor secund la CSM 2007 Focşani.

A început fotbalul la vârsta de 8 ani la clubul Unirea Focşani, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Petrea. La vârsta junioratului, Adrian Toma a intrat pe mâna antrenorului Titi Rusu, cel care i-a dezvoltat pasiunea pentru fotbal. La 17 ani, atacantul Unirii Focşani a fost promovat de Cristian Costea la echipa de seniori, AS Câmpineanca.

"Domnul Costea a fost şi va rămâne mentorul meu. Eram încă junior când m-a luat să joc la divizia D. Am promovat în acel an în liga a III-a şi a fost un succes la care nu se aştepta nimeni din Vrancea. Acel sezon m-a maturizat extrem de mult. Decât să joci la juniori câteva meciuri pe an, este mult mai bine pentru copii să evolueze la judeţ pentru că învaţă mai repede unele trucuri", recunoaşte fundaşul CSM Focşani.

Ţicleanu l-a pus fundaş la Oţelul

După ce a promovat cu echipa din Focşani în eşalonul secund, Adrian Toma a reuşit să se impună ca unul dintre cei mai valoroşi atacanţi ai seriei I, zona Moldovei. Evoluţiile sale au atras imediat atenţia cluburilor de primă mână de liga I, transferul său fiind o chestiune de zile.

"După numai un tur în liga a II-a, în iarna lui 1995, Oţelul Galaţi m-a transferat petru o perioadă de patru ani şi jumătate. Aurel Ţicleanu a fost cel care din mijlocaş de bandă dreapta mi-a schimbat postul în fundaş lateral.

Ca fotbalist, este ideal să ştii să joci pe toate posturile. Mi-a plăcut tot timpul să şi marchez, asta pentru de mic am jucat numai în atac.

A fost puţin mai greu la început, dar apoi mi-a intrat serios în treabă. Pentru că am jucat mulţi ani şi în atac, ştiam deja trucurile cu care încercau să mă păcălească adversarii direcţi", îşi aduce aminte Toma.

A jucat nouă ani la cel mai înalt nivel
După patru ani şi jumătate petrecuţi la Oţelul Galaţi, Adrian Toma se transferă tot la o echipă din Moldova, la Poli Iaşi.

"A fost o perioadă foarte bună, chiar dacă echipa nu s-a bătut pentru un loc de cupă europeană. Am jucat nouă ani în liga I şi am adunat 174 de partide. Am dat şi trei goluri", poveşteste Toma.

El recunoaşte că a avut multe de învăţat de la cei nouă antrenori pe care i-a avut la echipele de liga naţională:
"La Oţelul Galaţi şi Poli Iaşi i-am avut ca antrenori pe Aurel Ţicleanu, Costel Orac, Dumitru Dumitriu, Marius Lăcătuş, Victor Roşca, Ilie Dumitrescu, Sorin Cârţu, Vasile Simionaş şi Ionuţ Popa.

De la toţi am avut ce învăţa. De la severitatea lui Victor Roşca şi Soin Cârţu, până la eleganţa lui Ilie Dumitrescu şi Dumitru Dumitriu", conchide fotbalistul.

întrebări şi răspunsuri

Cum te descurci ca antrenor secund la CSM Focşani?
Am fost forţat de împrejurări să mă ocup de echipă împreună cu "pincipalul" Aurel Pastia. M-am înscris la Şcoala de Antrenori din Bucureşti şi sper ca în scurt timp să-mi pot lua licenţa, ca să profesez legal. Sunt încă jucător şi nici nu voi renunţa la carieră acum.
Scapă Focşaniul de retrogradare?

Sunt convins de asta chiar dacă situaţia este una îngrijorătoare. Nu este posibil ca la un club de liga a III-a să nu vină nimeni din conducerea clubului să spună câteva cuvinte înaintea de vacanţă. Sunt şi probleme cu bugetul, dar sperăm ca anul 2010 să fie mai echilibrat.

ce-i place

Îmi place enorm să joc fotbal chiar dacă fac asta de peste 25 de ani. Nu m-am plictisit. Am o familie frumoasă şi două fete minunate. Merg în fiecar duminică la biserică şi mă rog la Dumnezeu pentru sănătate şi linişte.

ce nu-i place

Sportul din judeţul Vrancea nu este sprijinit. Multe oraşe mult mai mici decât Focşaniul şi cu bani mai puţini au reuşit să formeze echipe solide. Focşaniul merită să aibă măcar o echipă de fotbal în liga a II-a. Cu un buget stabil, ar putea să se bată pentru promovarea în liga I.

NĂSCUT 5 ianuarie 1976, Focşani
STUDII Şcoala Naţională de Antrenori Bucureşti
OCUPAŢIE Fotbalist CSM Focşani

FAMILIE Căsătorit, 2 fete

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite