Cum se îmbogăţesc din contracte publice cu dedicaţie rudele şefilor Consiliului Judeţean Vrancea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Dan este secretar al judeţului Vrancea  FOTO: Ştefan Borcea
Raluca Dan este secretar al judeţului Vrancea  FOTO: Ştefan Borcea

Firmele tatălui secretarului judeţului Vrancea, Raluca Dan, prosperă din contractele cu cele mai importante instituţii publice din judeţ.

Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria Focşani, Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon, Administraţia Pieţelor, precum şi mai multe primării din Vrancea au cumpărat sute de aparate de aer condiţionat de la firma tatălui secretarului judeţului, Raluca Dan. Pe lângă aceste lucru, firma se ocupă de cel puţin zece ani de mentenanţa aparatelor.

În urmă cu o săptămână, Consiliul Judeţean Vrancea a încheiat un nou contract cu firma Harions Serv din Focşani pentru verificarea celor 64 de aparate de aer condiţionat montate pe clădire.

Firma Harions Serv aparţine lui Ion Harabagiu, tatăl Ralucăi Dan. Pentru contractul cu o valabilitate de nouă luni, firma va încasa 34.560 de lei, în preţ intrând servicii de igienizare, dezinfectare şi reparaţii la aparatele de aer condiţionat.

secretar vrancea

Practic, pentru întreţinerea fiecărui aparat, instituţia plăteşte peste 500 de lei/an, o sumă consistentă dacă ţinem cont că în magazine preşul unui aparat de aer condiţionat a ajuns şi la 1000 de lei,  în care se oferă şi garanţie doi ani.

În anii 2014 şi 2015, acelaşi Consiliu Judeţean a plătit 51.840 lei, fără TVA, către firma Harions Serv pentru întreţinere şi reparare a instalaţiilor de aer condiţionat montate în birouri.

Poate cel mai gras contract al firmei administrată de Ion Harabagiu este cel cu Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani, unde firma Harions a instalat în urmă cu mai mulţi ani peste 300 de aparate de aer condiţionat, pe care acum le întreţine la sume exorbitante.

Unitate are în derulare un contract care are o valoare de 288.000 de lei, doar pentru întreţinerea anuală, de fiecare dată contractul fiind încredinţat direct.

secretar vrancea

Director la Spitalul de Urgenţă este juristul Constantin Mîndrilă, membru PSD şi un apropiat al secretarului judeţului, condamnat în trecut la închisoare cu suspendare pentru furt de conserve din cota destinată sinistraţilor la inundaţiile din anul 2005.

Tot la începutul anului 2016, Administraţia Pieţelor din Focşani a atribuit firmei Harions un contract în sumă de 24.660 de lei, pentru “Service intervenţii dezinfectare, sanitizare, igienizare, aparate aer condiţionat şi perdele aer”, după ce anul trecut contractul cu aceeaşi firmă a avut o valoare mai mare, de 40128 de lei.

La Primăria Focşani, Harions Serv deserveşte 50 de aparate de aer condiţionat, pentru care încasează 28.200 de lei.

Aceeaşi firmă are contracte şi cu foarte multe primării din judeţ, unde prestează şi alte activităţi decât aerul condiţionat, lucru explicabil având în vedere influenţa pe care secretarul judeţului, Raluca Dan, o are la nivelul administraţiilor locale.

Supravegherea video, tot la Harions

Creşterea limitei achiziţiilor directe de la 5000 de euro la 30.000 de euro pentru servicii şi produse, a făcut posibilă încheierea unor contracte bănoase. Astfel, la primăria comunei Vulturu, condusă de edilul PSD Nicuşor Păduraru, a fost semnat un contract de 24.346 de lei, pentru montarea unui sistem de supraveghere video la sediul unităţii administrative.

Un alt contract similar a fost încheiat la Gugeşti, comună condusă tot de un primar PSD, pentru supraveghere video cu înregistrare imagini şi vizualizare on-line la Primăria Gugeşti,

Anterior, firma Harions Data obţinuse şi alte contracte pentru montat aparatură video de supraveghere la primăriile din Vrancea, cum este cazul primăriilor Odobeşti, Mărăşeşti, Adjud, Garoafa, dar şi la Şcoala din satul Găgeşti, comuna Boloteşti.

În fine, o altă firmă a lui Ion Harabagiu, respectiv Harions Data, a primit prin încredinţare directă un contract de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Vrancea. După tragedia de la Clubul Colectiv, instituţia şi-a cumpărat detectoare de fum pentru spaţiile pe care le deţine în teritoriu.

Este vorba despre şase sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu, pentru care s-au plătit 27.867 de lei. Directorul APIA ne-a spus că această achiziţie nu are legătură cu vreun control al ISU, ci s-a cerut încă de anul trecut finanţare de la Bucureşti pentru acest lucru. "Vrem să montăm detectoare de fum la toate sediile noastre din teritoriu. Când apare un incendiu, imediat sistemul anunţă automat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, ne-a declarat Octavian Vieru, directorul APIA.

Nici Raluca Dan, nici tatăl acesteia nu au fost de găsit pentru a ne oferi un punct de vedere legat de aceste contracte câştigate pe bandă rulantă de firmele Harions.

Interesant este că aceste contracte apar în declaraţia de interese a secretarului judeţului, dar nu şi sumele, în dreptul valorii totale a contractului fiind specificat cuvântul “necomunicat”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite